Fetele din Târnăveni au fost găsite în pădure, la 4 km de casă. Copilele, în vârstă de 4 şi 5 ani, erau dispărute de o zi. Video
Fetele din Târnăveni au fost găsite în pădure, la 4 km de casă. Copilele, în vârstă de 4 şi 5 ani, erau dispărute de o zi. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCele două fetiţe cu vârste de 4 şi 5 ani, date dispărute din Târnăveni în urmă cu o zi, au fost găsite în viaţă de un pădurar, într-o zonă izolată. Autorităţile au declanşat o operaţiune masivă de căutare, fiind luate în calcul chiar și varianta unei răpiri. Inițial, fuseseră găsite doar jucăriile lor.
Rebeca și Melisa, fetele dispărute din Mureș
Deși flămânde, murdare și speriate, copilele sunt în afara oricărui pericol. Salvatorii le-au oferit apă și pături.
Cine le-a găsit pe Rebeca şi Melisa
„Aurel Frandeș, pădurar la Ocolul Silvic Luduș, Direcția Silvică Mureș, le-a salvat pe cele două fetițe. După ce a participat mai bine de 36 de ore la căutări, le-a găsit pe cele două micuțe la marginea unei păduri, în vârful unui deal izolat. Fetițele erau speriate și plângeau. Acesta a anunțat imediat autoritățile, însă, pentru că terenul era foarte dificil, iar echipele nu puteau interveni în zonă, el a fost nevoit să coboare, transportând pe una dintre fetițe în spate, iar pe cealaltă purtând-o în brațe. După o distanță de 3 kilometri, Aurel Frandeș s-a întâlnit cu autoritățile și le-a predat pe fetițe în siguranță”, a transmis Romsilva.
Din imaginile publicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş se observă că fetiţele au stat în frig, sunt obosite şi murdare de noroi, fiind însetate şi flămânde.
Ministerul Afacerilor Interne a postat o fotografie cu cele două fetiţe şi cu salvatorul lor.
„Rebeca şi Melisa sunt în siguranţă! Două vieţi salvate prin solidaritate, implicare şi speranţă. Vă mulţumim tuturor celor care nu aţi rămas indiferenţi. Respect şi recunoştinţă colegilor din structurile MAI şi voluntarilor- datorită lor, această poveste are un final fericit!“, a postat Ministerul Afacerilor Interne, pe pagina de Facebook a instituţiei.
Filmul dispariției
Rebeca şi Melisa, fetițele de 4 şi 5 ani, au dispărut ieri după-amiază. Ultima dată au fost văzute în timp ce se jucau la doar câțiva metri de casă, într-un cartier de la marginea orașului Târnăveni.
După ce familia a dat alarma, sute de oameni, forţe de ordine şi voluntari, au început o operațiune dramatică de căutare, cu drone cu termoviziune şi câini de urmă.
Pentru găsirea celor două fetiţe au fost emise patru mesaje RO-ALERT, au fost mobilizate efective suplimentare formate din poliţişti, pompieri, jandarmi, salvamontişti şi voluntari din comunitatea locală, iar în cadrul operaţiunilor sunt folosite mijloace tehnice specifice, precum ATV-uri, vehicule şenilate, drone şi câini de urmă.
„La ora 17 m-a sunat cuscra să vin că a dispărut Rebeca. Vă daţi seama că sunt bunică, am venit de îndată. Am căutat-o peste dealuri până acum. Unde să o mai caut?“, spunea bunica uneia dintre fete.
„Toată comunitatea noastră este distrusă. Copilele nu aveau unde să dispară pentru că au fost căutate şi cu drone şi cu poliţişti.
Am fost pe toate dealurile, am căutat peste 100 de persoane şi nimic. Tot trebuia să dăm dacă erau muşcate de câini de un papuc de ceva. Tot trebuia să dăm, dar nimic n-am găsit. Dacă nu le-ar fi luat careva...
Am făcut ce am putut şi noi, copilele nu sunt nicăieri. Probabil le-a luat cineva că nu se putea să le muşte un câine sau să le tragă. Era ceva, se vedea, un papuc, o haină...", declarau localnicii, potrivit observator.
Buta Rebeca-Alexandra, în vârstă de 5 ani, şi Forgaci Melisa-Ariana, în vârstă de 4 ani, fuseseră văzute ultima dată duminică, în jurul orei 14:00, în timp ce se aflau în curtea comună a imobilelor de domiciliu.
Video:
sursa video: Hotnews
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 














