Fiica unui pompier, în vârstă de 7 ani, se află printre victimele tragediei din Florida
Fiica unui pompier, în vârstă de 7 ani, se află printre victimele tragediei din Florida
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn membru al City-Miami Fire-Rescue și-a pierdut fiica de 7 ani printre ruinele clădirii prăbușite în Surfside, Florida.
Sursa foto: Getty
Rămășițele fetei au fost recuperate joi seară în dărâmături, de către membrii echipei de căutare și salvare urbană a departamentului de pompieri, conform unui comunicat citat de CNN, scrie antena3.ro.
Șeful pompierilor din Miami-Dade, Alan Cominsky, a declarat că pompierul nu face parte din procesul de salvare. Camarazii săi au găsit rămășițele și apoi l-au sunat, a declarat Cominsky reporterilor.
"Vreau să subliniez faptul că îi onorăm pe toți cei dragi pe care i-am pierdut", a spus Cominsky.
Numărul celor care au decedat în urma prăbușirii de săptămâna trecută este acum de 20. Corpurile altor doi copii, cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, au fost recuperate anterior la fața locului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.4° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)
