REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.8° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Filipine: Un bebeluş de 16 zile a depăşit COVID-19, fiind cel mai tânăr pacient din întreaga lume

Filipine: Un bebeluş de 16 zile a depăşit COVID-19, fiind cel mai tânăr pacient din întreaga lume

Replica API 1 mai 2020 | 00:00 752

Un bebeluş în vârstă de 16 zile din Filipine a depăşit boala COVID-19, fiind cel mai tânăr pacient din întreaga lume care s-a recuperat de această boală, a informat joi Ministerul filipinez al Sănătăţii citat de EFE și Agerpres.

Kobe Manjares - numit aşa în onoarea regretatului jucător american de baschet Kobe Bryant - a fost internat cu doar 5 zile de viaţă la Spitalul Naţional Pediatric din Manila, unde a fost testat pozitiv cu noul coronavirus şi a fost tratat timp ce 11 zile.

"Felicităm curajoasa echipă de medici pentru această reuşită", notează Ministerul pe contul său de Facebook.

Bebeluşul a fost externat marţi, când tatăl său a putut să-l ducă acasă, şi a fost însoţit cu afişe, de echipa medicală a spitalului care l-a tratat, pe care era scris "Kobe beats Covid", aşa cum se vede din pozele preluate de mediile locale.

Kobe s-a născut sănătos pe 12 aprilie, dar a trebuit să fie internat după cinci zile când a început să prezinte simptome de febră şi tuse.

"Când am ajuns la urgenţă i s-a făcut testul. Doctorul mi-a spus că trebuie să-l internăm dacă vreau ca fiul meu să trăiască. M-am speriat, dar am decis să-l las pe mână medicilor", a povestit tatăl său Ronnel Manjares.

Autorităţile medicale nu au dat informaţii despre cum s-a putut infecta bebeluşul şi nici despre starea de sănătate a mamei sale.

Filipine a confirmat până la această dată 8.212 cazuri de COVID-19, 558 de morţi şi 1.023 de pacienţi recuperaţi printre care şi bebeluşul Kobe.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212