Firma afaceristului care s-a sinucis, în campingul din Vama Veche, a intrat în insolvență!
Firma afaceristului care s-a sinucis, în campingul din Vama Veche, a intrat în insolvență!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFirma afaceristului Florian Dinu, din Vama Veche, care și-a pus capăt zilelor, în noiembrie anul trecut, din cauza problemelor financiare, a intrat în insolvență.
La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul ca o persoană s-ar fi spânzurat în incinta unui camping din stațiunea Vama Veche. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat cadavrul unui bărbat, de 44 de ani. Era Florin Dinu, proprietarul localului Sandalandala, local care funcționa în baza firmei ZORILE TOYS.
Pe 26 ianuarie a.c. Tribunalul a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei ZORILE TOYS S.R.L. Desemnează, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar Business Suport Solutions IPURL și fixează termen de judecată la data de 27.04.2026, ora 09.00, complet F6.
Florian Dinu avea datorii foarte mari
Firma a înființată în urmă cu 19 ani și în 2024 a avut o cifră de afaceri de 7, 7 milioane de lei și un profit de 143.000 de lei, insuficient pentru a-și plăti debitele de... milioane. Potrivit informațiilor noastre, ajunsese atât de rău, încât nici angajații nu-și mai permitea să-i plătească. Firma avea datorii de peste 13 milioane de lei.
Înainte cu două luni ca afaceristul să se sinucidă, creditorii au demarat procedurile pentru a-și recupera banii. Lista e lungă... Mosaic Distribution SRL, Pheonix Sports SRL , Quadrant - Amroq Beverages SRL, Soft Collection Management SRL, Unifood Expert SRL și Golden Provider Distribution SRL. Toate aceste firme au cerut, în septembrie 2025, insolvența firmei lui Dinu.
Pe 26 ianuarie a.c., instanța a admis cererile formulate de creditoare și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei Zorile Toys S.R.L. A desemnat, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar Business Suport Solutions IPURL și a fixat termen de judecată la data de 27.04.2026.
De cine sunt controlate firmele care au pus pe butuci societatea lui Dinu
Mosaic Distribution SRL, este o firmă din București, cu afaceri în Olimp, care are domeniul de activitate comerț cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc, deținută de Mirela și Răzvan Roșca. În 2024, firma a avut cifra de afaceri de 225.051 de lei și datorii de 220.865 de lei. Pheonix Sports SRL, care activează în domeniul comerțului cu ridicata al îmbrăcămintei si încălțămintei, cu sediul în Ilfov, este deținută tot de Mirela Roșca. În 2024 a avut cifra de afaceri de peste 2 milioane de lei, profit de 99.000 de lei și datorii de 1,1 milioane de lei.
Compania Quadrant Amroq Beverages S.A. (QAB) se află pe piața românească din anul 1991, fiind autorizată să îmbutelieze produsele Pepsi, Prigat, Lipton Ice Tea si Apa Minerală Perla, în Romania și Republica Moldova. Companie e controlată de PEPSI BOTTLING GROUP HOOSIERS B. V. și FOREST AKERS NEDERLAND B.V.(F.A.N.), ambele din Olanda.
Soft Collection Management SRL, din București, e deținută de Marian Miron, și se ocupă cu activități ale agențiilor de colectare si a birourilor (oficiilor) de raportare a creditului.
Unifood Expert SRL, din Constanța, are ca domeniu de activitate comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun, și e deținută de Ștefan și Cristian Grupa, fiecare cu câte 50 % din acțiuni. În 2024, firma a avut vânzări de 35.214.208 de lei, profit de peste 4 milioane de lei și datorii de 7,5 milioane de lei.
Golden Provider Distribution SRL are sediul în București, cu punct de lucru în Constanța, pe strada Industrială nr. 6, și domeniu de activitate comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun. Este deținută de Liliana Suseanu, iar în 2024, a avut o cifră de afaceri de 243.919.628 de lei, profit de peste 17 milioane de lei și datorii de peste 36 de milioane de lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.1° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)





