Formula de calcul a pensiilor, explicată de șeful Casei de Pensii
Formula de calcul a pensiilor, explicată de șeful Casei de Pensii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestȘeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat care sunt pașii urmați pentru calcularea pensiilor. Potrivit șefului CNPP, sunt două date foarte importante de care țin cont cei de la Casa de Pensii, anume stagiul de cotizare realizat și al doilea indicator este numărul total de puncte realizate de respectivul beneficiar.
„Sunt două date foarte importante pe care noi trebuie să le urmărim: decizia de pensie pe care orice om are când iese la pensie.
Când facem evaluarea, noi ne referim, în principal, la stagiul de cotizare realizat și al doilea indicator este numărul total de puncte realizate de respectivul beneficiar.
Cazul unui bărbat cu un stagiu de 38 de ani, o lună și 20 de zile
Spre exemplu, cazul unui bărbat care are un stagiu de 38 de ani, o lună și 20 de zile și are un total de puncte de 23,81575.
Are 22 de ani realizați în grupa a doua de muncă, aceștia sunt anii cotizați. La ei se adaugă un spor de ani în plus aferent grupei a doua de muncă, astfel încât, cu cei cinci ani de condiții normale realizate, ajunge la acest stagiu de 38 de ani, o lună și 29 de zile.
A lucrat în tricotaj, efectiv a lucrat 22 de ani și 24 de zile în grupa a doua, respectiv cinci ani în condiții normale.
Deci, după 27 de ani de muncă, în momentul de față a ajuns la un punctaj mediu de 0,8164 pe care îl înmulțim cu valoarea actuală a punctului de pensie de 1586 de lei și vedem că are în jur de 1.500 de lei”, a declarat, la Antena 3, Baciu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.5° Constanța 

.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)








.jpg_t.jpg)