REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Fost consilier guvernamental, plătit de BTT să promoveze online un hotel care nu mai avea nevoie de reclamă!

Fost consilier guvernamental, plătit de BTT să promoveze online un hotel care nu mai avea nevoie de reclamă!

Replica API 14 februarie 2019 | 13:26 3321

Postări pe Facebook pe care le numeri pe degete!

Postări pe Facebook pe care le numeri pe degete!

Fostul consilier în Guvernul României (2017) care îi voia ”mitraliați” pe protestatari, după protestele din 10 august 2018, a încasat zeci de mii de lei de la stat pentru... câteva postări pe facebook. Anul trecut, Cristian Bârdac a obținut un contract de la societatea SC BTT SA, societate de stat cu un patrimoniu impresionant, condusă de fostul angajat al Consiliului Judeţean Constanţa Constantin Gabriel Diceanu.

Constantin Gabriel Diceanu

Acesta i-a făcut ”cadou” un contract lui Cristian Bârdac de 2.000 de euro pe lună, pentru promovarea singurului hotel pe care-l mai deține BTT, respectiv Forum din Costinești. Atât de bine a fost promovat, căci pagina unității de cazare nu are decât 400 de prieteni, iar postările de promovare... le numeri pe degete.

Contractul încheiat de Constantin Diceanu, prin BTT SA, cu Cristian Bârdac, prin firma sa Content Media Press, viza crearea unei pagini de facebook pentru Hotelul Forum din Costinești, dar și promovarea acestuia, hotel care, în toate sezoanele estivale, de când a fost construit, a avut grad de ocupare de peste 90%. Potrivit unor surse din cadrul BTT, contractul de publicitate s-a încheiat prin achiziție directă, fără licitație.

Actul de promovare a Hotelului Forum a fost semnat în aprilie 2018 pentru 8 luni, cu final în decembrie 2018, și a prevăzut, mai exact, servicii pentru pagina de Facebook, ştiri, machete grafice şi alte servicii de promovare. Valoarea totală a fost de 81.700 de lei, echivalentul a 19.000 de euro, aproximativ 2.000 de euro pe lună.

Atât de bine a fost promovat, încât pagina de facebook a hotelului Forum nu are decât puțin peste 400 de prieteni, iar postările de promovare sunt foarte slabe. Am încercat să aflăm de la directorul BTT, Constantin Diceanu, cât de bine a fost promovat hotelul și dacă a meritat investiția, însă acesta nu a putut fi contactat.

Biroul de Turism și Tineret SA este condus, din august 2017, de constănțeanul Constantin Diceanu. Din Consiliul de Administrați fac parte următorii: Crimu Laurentiu-Alin Crimu-președinte, consilierul ministrului Transporturilor din 2016; Elena Mirabela Iancu din Constanța, director cabinet Ministerul Tineretului și Sportului din februarie 2018, fost administrator și manager la SCV Princess Active Company SRL Constanța (2013-2015) și fost agent de turism la Eximtur (2010-2013), fost inspector resurse umane CNADR (2007-2010); Alexandru Marius Dragu, administrator BTT SA, fost director general BTT, (august 2016-august 2017); Alexandru Vasilescu, deputat și consilier parlamentar lider de grup PSD, dar și constănțeanul Teliceanu Claudiu – Daniel, director executiv la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri SA, dar și fost director al Direcției Județene de Sport Constanța.

Precizăm că, pe data de 4 februarie a fost convocat Adunarea Generală a Acționarilor cu 4 subiecte pe ordinea de zi. Însă, nu a avut loc din lipsă de cvorum, stabilindu-se adunarea pentru următoarea zi, respectiv 5 februarie. Nici de data aceasta, acționarii nu s-au prezentat la ședință.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta e zero la cit ai furat cu zugravitu de la teatru de vara! A dat Btt de 6 ori pretu ca sasi ia directoru jeep!!!!!
0
0
Sa dea banii inapoi si apoi sa faca puscarie.
2
0
Pe cei 2 derbedei din articol, i-as bafga la pusacarie nu pt ca au furat 810 milioane cu o pagina FB de kk, ci pt ca au fost atat de prosti cand au gandit ca n-o sa se afle . Dupa ce ca sunt prosti , mai si fura Statul Roman care are actiuni la BTT . ei cred ca daca isi trag costum cravata, pot sa ii sfideze pe toti . Na fraierilor ! S-a aflat de magaria voastra ! Curtea de conturi, SIF - IPJ Cta , politia, parchetul pe ei sa va vad ce kkt faceti pt ca sunt cu ochii pe voi. Daca matrasiti si subiectul asta, va trimit langa Codutza lu Sebin Ghitza ..
8
0
Nevasta-sa poza nuda pe la Scandinavia lui Babinciuc acum 15 ani ca se considera modela. El era cunoscut si ca "dai o cafea". Atarnache si modela au ajuns departe in viata. Bun model de urmat.
14
0
Autoritatile sunt nevoite sa se autosesizeze...nu sunt banii de la tasu sunt banii nostrii ai tuturor din Impozite si taxe ...oameni buni astia va fura si zaharul din ceai iar voi stati impasibili !
13
0
Baieti tineri ,ai si ei nevoi : bmw, mall ,excursii ,club .Oameni rai si invidiosi !
11
1
Numai hoti in aceasta conducere ! Au supt pana la ultimul leu doar pentru interese personale .La puscarie cu acesti hoti inclusiv contabila care le-a permis sa fure banul public oferindu-le chiar ea .
19
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218