rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Fosta Şcoală Gimnazială nr. 19, VANDALIZATĂ! ‘Se alege praful de amintirile mele şi ale câtorva zeci de generaţii!’

O școală de cartier unde au studiat generații de copii se înfățișează, în prezent, într-o stare deplorabilă. Cei care au studiat aici și trec prin zonă asistă cu indignare la degradarea, pe zi ce trece, a clădirii unde și-au petrecut anii copilăriei. La „înjosirea” amintirilor lor. Căci Școala Gimnazială nr. 19, de pe strada Medeea nr. 25 a ajuns ținta vandalilor de când s-a luat decizia închiderii ei.

În 2018, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a luat decizia închiderii Școlii Gimnaziale nr. 19 Constanța și comasării acesteia cu Școala Gimnazială nr. 40 „Aurel Vlaicu”. „Era un număr mic de copii la unitățile respective”, justifică decizia reprezentanții ISJ Constanța. Odată cu închiderea școlii, imobilul a trecut în grija autorității publice locale. Inițial, a fost asigurată paza clădirii. Chiar și așa, persoane rău intenționate tot au găsit calea să pătrundă în interior și să distrugă. Ferestrele au fost sparte, la fel și tablele pe care au buchisit micuții, ușile au fost scoase din perete, iar pe podele sunt aruncate materialele didactice și cărțile după care în trecut au învățat copiii.

Planuri pentru reabilitarea acestei clădiri sunt, după cum ne-au precizat reprezentanții municipalității. Intenția este ca aici să fie realizat un sediu administrativ al Primăriei, dar demersurile sunt de durată. Iar până atunci... totul se degradează după cum se poate observa din fotografiile realizate de un cititor „Replica de Constanța”. Imaginile au fost transmite cotidianului cu următorul mesaj: „Cu o deosebită silă vreau să îți aduc în prim plan următoarele tale realizări. În acești doi ani, sub „papucul tău” am ajuns să văd cum se degradează tot în jurul meu, posibilități, oportunități, calitatea vieții, siguranța zilei de mâine. Cel mai grav este că ați ajuns, prin nepăsarea voastră, să îmi distrugeți și amintirile!

Consider că la 32 de ani am dat tot ce putea societății; plătesc taxe și impozite, am un loc de muncă, am doi copii minori (care la rândul lor și ei vor plăti taxe și impozite), aceste lucruri îmi permit să cer socoteală. În aceste imagini puteți vedea ruina Școlii Generale nr. 19 Constanța, s-a ales praful de amintirile mele și ale câtorva zeci de generații. Cândva primarul Decebal Făgădău a spus că orașul Constanța este un oraș bogat și trebuie să își arate bogăția. Iată, astea sunt bogățiile! Domnule primar, de când păstoriți dumneavoastră acest oraș, ați trecut măcar odată Podul de la Butelii să vedeți că și acolo trăiesc oameni? Cu siguranță nu. Nu este nicio problemă, votul rezolvă tot”.

Reamintim că starea de degradare a școlii de pe strada Medeea a fost prezentată în cotidianul „Replica de Constanța” și în edițiile anterioare.

F.B.

Citește și: În cel HAL a ajuns să arate CLĂDIREA FOSTEI ŞCOLI GIMNAZIALE 19 din Constanţa!

marţi, 23 iulie 20192774
Comentarii

03Catalin(23 iul 16:48)
Cu un asa primar cretin totul se va narui in oras. Trebuie sa mergem la vot si sa votam impotriva acestui cacat care isi castiga capital electoral alocand sume enorme asistatilor social in loc sa investeasca in infrastructura orasului.
04Nu va mirati !!!(23 iul 15:41)
Cam asa arata si renumita SC ARGOS SA CERNAVODA...EXPERTUL IN BABAROASE LAZIA DORIN MIHAI A DUS SOCIETATEA IN FALIMENT.
02Pentru Laur(23 iul 12:10)
Scoala nu mai are copii si directiunea a anuntat ca nu vrea cladirea. De ce ISJ nu vrea sa dea scoala? Bucovala ce interese are?
03Laur(23 iul 12:00)
Rusine conducerea
04Mihai P(23 iul 11:03)
8 ani am invatat acolo Nu e ok deloc
06Titi(23 iul 10:51)
ISJ are un interes acolo pentru teren. Bucovala o mincinoasa care trebuie sa plece inapoi in satul makidonesc de unde a venit. Nu primaria este vinovata. Scoala este la ISJ.
06Gergia(23 iul 10:44)
Da e pacat si eu am invatat acolo din clasa a 3-a pana intr-a8-a.Aveti dreptate amintirile raman doar in memorie ca scoala va disparea curand la cum se misca lucrurile in tara asta .
05Mario(23 iul 10:43)
Mmmmm politicienilor!!!
42Gramatica tu-i mama ei(23 iul 09:59)
Invatati sa scrieti corect :
07cezara(23 iul 09:21)
si eu astept alegerile, e clar ca asa nu se mai poate, e clar ca nu mai putem fi prostiti, e clar ca tineretul trebuie sa va ia locul
07militia locala(23 iul 08:57)
suntem prea ocupati la plaja . reveniti la toamna
09Constantean(23 iul 08:54)
Muie fagadau
170Pfha!(23 iul 08:52)
"Se alege praful de amintirile mele"....de parca ii vandalizeaza cineva amintirile. Ce ne mai place sa exageram! Ce-ai vrea? Oamenii vandalizeaza de sute de mii de ani, n-ar avea de ce sa aiba respect pentru o fosta scoala din Constanta, la naiba!
214Parinte(23 iul 08:17)
Asa va ajunge si 29. In ciuda performantelor istorice si a cadrelor didactice valoroase, numarul de copii a scazut cu 30%. De ce oare? Nu cumva se urmareste tocmai acest lucru? Persoanele care sunt factori de decizie in invatamantul constantean, sunt cel putin dubioase.
57BUHU(23 iul 07:53)
Daca s-a redus numarul de copii, este corect sa fie inchisa.
214MINCIUNA!(23 iul 07:20)
ISJ nu a vrut sa o predea catre primarie! Adica ISJ adica BUCOVALA ZOIA este singura vinovata. Cipanii o vor sa faca un saivan. Primaria nu este vinovata. De la educatie trebuie inceputa investigatia. Bucovala Zoia este vinovata pentru dezastru. Mintiti oamenii. Noi stim adevarul. Bucovala are promis loc la PNL.
81ffbgfj(23 iul 06:30)
acolo am facut cklasa a 6 a, a 7 a si a 8 a... pentru ca la 22, directoarea titica, trai-ar familia la 2 metrii in pamant, a hotarat ca sunt un pericol pentru ea
128gogu(23 iul 00:47)
Cred ca terenul pe care inca mai sta in picioare scoala este arvunit deja ! Se vor mai inchide scoli , lumea pleaca , au inceput sa paraseasca acet oras imputit si tiganizat !
mai mult...Replica
22 aug 15:47ReplicaConsilierii locali au VOTAT proiectul privind preluarea magistralelor CET

Consilierii locali municipali s-au întrunit joi, 22 august a.c., începând cu ora 14:00 în sala Ovală din incinta...391

22 aug 16:06ReplicaSurprinși în FLAGRANT în timp ce ar fi încercat să VÂNDĂ droguri într-un club din Mamaia473
22 aug 13:24ReplicaÎncă un tânăr prins DROGAT la VOLAN, la CERNAVODĂ!811
22 aug 11:24ReplicaLocalul de pe terenul Delfinariului, în atenţia Curţii de Conturi! Între timp, Răducu Popescu a vândut afacerea - iată cui!

În anul 2012, Consiliul Judeţean Constanţa aproba, în urma unor note de informare transmise de Complexul Muzeal de...3243

22 aug 09:58ReplicaMii de elevi din judeţul Constanţa învaţă în şcoli fără autorizaţie de funcţionare639
22 aug 00:00ReplicaAnamblu rezidențial în cartierul Anadalchioi. Investitorul, de origine libaneză, consultă constănțenii2662
22 aug 00:00ReplicaContract de la Primăria Constanţa pentru o firmă minune din Iaşi

Primăria Constanţa a angajat o firmă din Iaşi pentru elaborarea documentaţiei necesare reabilitării bazinului de...663

22 aug 00:00ReplicaDECIZIA primei INSTANȚE: Victima NU a fost LOVITĂ INTENȚIONAT cu MAȘINA și NICI TÂRÂTĂ!1081
22 aug 00:00ReplicaPRĂPĂD după FURTUNA din 3 august. Când vor fi luate cioturile din parcul de la Gară?456
22 aug 00:00ReplicaUn muncitor NEATENT s-a ales cu DOSAR PENAL: Instanța de fond l-a 'ARS' la buzunare!

Un bărbat care efectua lucrări de sudură în cadrul unei firme s-a ales cu dosar penal, după ce, în timp ce muncea,...931

22 aug 11:21ReplicaBărbat din Murfatlar, PREDAT autorităților din Spania după ce ar fi FURAT peste 90.000 de euro din locuințe și un autoturism1691
22 aug 00:00ReplicaSorina Pintea răspunde atacurilor lansate de medicul psihiatru Diana Cîrjaliu: O apreciez ca profesionist; Secţia de Psihiatrie a primit bani, dar nu au fost cheltuiţi!1214
Vremea
34.5°34.5° - 34.7° joi, 22 august 2019
ConstantaUmiditate: 20%
Vânt: 8.57 m/s
Presiune: 1018.16 milibari

Loto
6/495820242740
5/408132730343
joker14613283
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 aug 00:00SportSimona Halep, povești emoționante legate de fani: „Nu înțeleg de ce plâng când mă văd, nu sunt un extraterestru”

...282

22 aug 00:00SportCiprian Marica și-a criticat jucătorii de la Farul: „Păi, fratele meu, eu îmi legam glezna ca să joc, ca să nu pierd echipa”

Ciprian Marica (33 de ani), fostul atacant al echipei naționale, s-a arătat profund deranjat de atitudinea tinerilor...488

22 aug 00:00SportFlorin Răducioiu, dezamăgit de FCSB și Dinamo: „Două foste mari echipe ale României. Mă uit în clasament și nu-mi vine să cred!”

Florin Răducioiu (49 de ani) a vorbit despre situația dificilă prin care trec în acest moment FCSB (locul 11 în...239

22 aug 00:00SportIon Țiriac are un nou pariu pentru tenisul românesc: „Are un forehand de nota 12, nu de 10!”

Ion Țiriac (80 de ani) a pus ochii pe un puști-teribil al tenisului românesc. Alexandru Coman (14 ani) a avut șansa...549

Local
22 aug 00:00LocalTURIȘTII preferă ȘEZLONGURILE pentru că “SUNT la MODĂ”. Dai un ban, dar stai... la umbră!

Sezonul estival pe litoral devine din ce în ce mai “aristocrat”. Şezlongurile fac furori pe plajele de pe Marea...385

22 aug 02:05LocalBAC, sesiunea toamnă 2019. 133 de CONSTĂNȚENI ÎNSCRIȘI au preferat să RENUNȚE în ziua EXAMENULUI

Cei care nu au reușit până acum să promoveze examenul de bacalaureat, au avut posibilitatea de a se înscrie pentru...436

22 aug 01:53LocalPolițiștii locali, RAZII în Mamaia: MAȘINI RIDICATE, operatori economici, 'ARȘI'!

Polițiștii locali din Constanța au desfășurat activități de control în stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță,...818

22 aug 02:03LocalAccident rutier în municipiul Constanța: implicată o motocicletă

Un accident rutier a avut loc miercuri, 21 august, pe strada Ion Ursu din municipiul Constanța. Potrivit primelor...656

22 aug 02:02LocalAtenție, șoferi: din octombrie intră in vigoare schimbările la Codul Rutier!

Polițiștii au intervenit la peste 3.200 de evenimente, marți, 21 august, iar pe lângă sancțiunile...1489

22 aug 02:01LocalAccident rutier cu mai multe mașini, în zona Far!

Un accident rutier a avut loc, miercuri, 21 august, în zona Far. Trei autovehicule au fost implicate, o persoană fiind...908

22 aug 01:57LocalReprezentanții DGASPC, CONTROALE în Satul de Vacanță și Mamaia!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în colaborare cu instituțiile...477

22 aug 00:02LocalUn tânăr din Medgidia și-a dat foc în mașină! A publicat un VIDEO cu explicația teribilului gest

Caz șocant la Medgidia! Un tânăr de 26 de ani și-a dat foc în mașină, lângă Murfatlar, sătul de jignirile...5490

22 aug 01:53LocalCopii înfometați, desculți, nespălați, trimiși la cerșit până la extenuare al Costinești. Polițiștii au întocmit DOSARE PENALE

Dosare penale după imagini incredibile surprinse pe străzile Costineștiului, publicate de jurnalista Andreea...511

22 aug 01:49LocalUn bărbat a DISPĂRUT în apele canalului Midia-Năvodari: A fost scos MORT!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în noaptea de marți spre miercuri, 20 spre 21...1517

Politică
22 aug 02:07PoliticăALDE stabilește în septembrie dacă iese de la guvernare: Dăncilă a refuzat în coaliție restructurarea Guvernului

ALDE a transmis un comunicat de presă după ședința coaliției, în care atrage atenția că nu s-a ajuns la un acord...225

22 aug 02:06PoliticăGuvernul a aprobat cheltuielile pentru Sistemul Naţional de Management privind Dizabilitatea

Guvernul a adoptat o hotărâre privind cheltuielile necesare pentru implementarea Sistemului Naţional de Management...238

22 aug 02:03PoliticăDăncilă: Cifrele INS şi Eurostat arată că economia României înregistrează o evoluţie peste aşteptări

Economia României înregistrează o evoluţie peste aşteptări, cu o creştere a Produsului Intern Brut de 4,8%, seria...254

22 aug 02:05PoliticăCEX-ul PSD va avea loc vineri. Sâmbătă, congres pentru lansarea candidaturii Vioricăi Dăncilă la prezidențiale

Social-democrații se reunesc vineri, la Parlament, de la ora 12.00, în ședința Comitetului Executiv al partidului,...244

22 aug 02:04PoliticăDăncilă l-a eliberat din funcţie pe agentul guvernamental la CEDO. Viorel Mocanu şi-a dat demisia acuzând că a fost ameninţat în cauza Kovesi vs. România

Premierul Viorica Dăncilă a decis eliberarea, la cerere, a lui Viorel Mocanu din funcţia de agent guvernamental...363

22 aug 01:52PoliticăConsilierii locali municipali, convocați în ședință. Se votează proiectul privind preluarea magistralelor CET

Având în vedere prevederile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (4) şi alin. (5)...483

22 aug 01:52PoliticăAsociația Elevilor din Constanța a dat în judecată Guvernul cu privire la transportul județean

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a depus miercuri, 21 august, la Curtea de Apel Constanța o cerere de chemare...525

22 aug 01:59PoliticăLiviu Vasilescu, noul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române

...546

22 aug 02:00PoliticăSorin Lucian Ionescu, desemnat președintele Consiliului de Administrație al RAEDPP

Consiliul de Administrație al RAEDPP Constanța s-a întrunit miercuri, 21 august, a.c., în ședință, în cadrul...1093

22 aug 01:58PoliticăExpertiză tehnică pentru două imobile situate pe Tabla Buții

Primăria Municipiului Constanța aduce la cunoștința publicului demararea procedurii de consultare a pieței pentru...520

Monden
22 aug 01:52MondenOn the Roof, pe scena Galei HOP 2019

Câțiva dintre tinerii câștigători ai preselecției HOP 2019 s-au întâlnit pe acoperișul TNB să facă un...220

22 aug 00:00MondenNikita de România a făcut infarct. Ce mesaj a transmis vedeta de pe patul de spital

Nikita de România, așa cum îi plăcea să i se spună celei care în urmă cu doar câțiva ani era spaima vedetelor...405

22 aug 00:00MondenCătălin Botezatu a fost operat de urgenţă: „Mi-am neglijat sănătatea şi s-a agravat!”

Cătălin Botezatu a ajuns la spital şi în decurs de câteva ore a fost supus unei intervenţii chirurgicale....373

22 aug 00:00MondenLeo Iorga s-a operat de cancer la picior. Imagini din spital cu artistul

Leo Iorga se luptă cu cancerul din 2011, iar pe 12 august 2019 s-a operat la picior într-o clinică din Germania....392

22 aug 00:00MondenLarry King, în vârstă de 85 de ani, a depus actele prin care solicită divorţul de a şaptea soţie

Prezentatorul şi realizatorul de televiziune Larry King, în vârstă de 85 de ani, a depus marţi la Tribunalul...222

22 aug 00:00MondenDe Niro intentează proces unei foste angajate pentru că s-a uitat prea mult la seriale pe Netflix

Compania actorului Robert de Niro a depus o plângere pentru suma de 6 milioane de dolari la un tribunal din New York...244

22 aug 00:00MondenKeanu Reeves va reveni în rolul Neo în cel de-al patrulea film din seria ''Matrix''

După 20 de ani de la debutul său în rolul Neo în primul lungmetraj "Matrix", actorul canadian Keanu Reeves va relua...183

22 aug 00:00MondenSony şi Marvel nu vor mai coproduce filme cu Spider-Man

În lipsa unui acord cu concurentul lor Sony pentru a produce viitoare filme cu Spider-Man, studiourile Marvel au decis...170

22 aug 00:00MondenMorgan Freeman a declarat că banii reprezintă motivaţia pentru care a acceptat cel mai recent rol

Actorul american Morgan Freeman, unul dintre veteranii Hollywood-ului, a declarat că banii reprezintă motivaţia...267

22 aug 00:00MondenUrmătorul film din franciza ''James Bond'' se va intitula ''No Time To Die''

Cel de-al 25-lea film din franciza "James Bond" se va intitula "No Time To Die", au dezvăluit producătorii peliculei...178

Mapamond
22 aug 00:00MapamondMerkel vrea să discute cu Johnson despre un Brexit cu cât mai puţine fricţiuni

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că va discuta cu premierul britanic Boris Johnson în cursul zilei...154

22 aug 00:00MapamondRepublica Moldova: Blocul ACUM s-a decis asupra candidaturii la funcţia de primar al Chişinăului

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), care formează Blocul...147

22 aug 00:00MapamondG7: Trump, în favoarea revenirii la G8, cu reintegrarea Rusiei

Preşedintele Donald Trump s-a declarat marţi în favoarea revenirii la G8 odată cu reintegrarea Rusiei, care a fost...152

22 aug 00:00MapamondFemeile saudite pot, începând de marţi, să călătorească în afara ţării fără permisiunea unui bărbat

Autorităţile din Arabia Saudită au început să aplice marţi reforma anunţată la începutul lui august şi care le...176

22 aug 00:00MapamondBrexit: Majoritatea britanicilor susţin că orice acord trebuie să facă obiectul unui referendum

Puţin mai mult de jumătate dintre britanici susţin că orice acord cu privire la Brexit trebuie să fie supus...159

22 aug 00:00MapamondItalia: PD propune 'un guvern al schimbării'; condiţii pentru M5S: apartenenţa loială la UE şi o nouă politică de migraţie

Partidul Democrat italian (PD, centru-stânga) s-a declarat 'unit' în spatele proiectului de a forma o majoritate cu...141

22 aug 00:00MapamondContactele SUA cu Venezuela vizează ''îndepărtarea'' lui Maduro

Contactele "la nivel foarte înalt" între SUA şi Venezuela, evocate de Donald Trump, vizează de fapt "îndepărtarea"...142

22 aug 00:00MapamondO instanţă de apel din Australia confirmă condamnarea cardinalului Pell pentru pedofilie

Curtea supremă a statului australian Victoria a confirmat miercuri condamnarea la şase ani de închisoare a...161

22 aug 00:00MapamondGermania: Poliţia a închis un site cu instrucţiuni pentru fabricarea de bombe şi droguri, după o operaţiune extinsă în Croaţia şi Lituania

Poliţia germană a închis platforma online xplosives.net în urma unei ample operaţiuni împotriva...143

22 aug 00:00MapamondCinci răniţi la bordul unui feribot care a intrat în coliziune cu un iaht în apropierea Siciliei

Cinci persoane au fost rănite după ce un feribot plin cu turişti a intrat în coliziune cu un iaht în zona Insulelor...156

Sănătate
22 aug 00:00SănătateSorina Pintea vrea o lege care există deja: să dea posibilitatea psihiatrilor să interneze nevoluntar bolnavii periculoși

Ministrul Sănătății , Sorina Pintea, intenționează să modifice legea în domeniul psihiatriei, propunerile...220

20 aug 01:14SănătateAroape 2000 de pacienți investigați UPU Constanța în minivacanța de Sfânta Maria

Aproape 2000 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență...513

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...751

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor...1034

5 aug 10:31SănătateO NOUĂ METODĂ DE SLĂBIT: hipnoza! Bani grei în schimbul unor iluzii?

Tot mai mulți oameni apelează la diferite metode pentru slăbit. Suntem destul de preocupați de felul în care...923

1 aug 03:17SănătateEpidemie de OBEZITATE INFANTILĂ în România!

Asociația Pro Consumatori membră a Organizației Europene a Consumatorilor a analizat 32 de produse din lapte...976

30 iul 00:58SănătateMinistrul Sănătăţii, pe litoral: 'Direcţia de Sănătate Publică a suspendat activitatea pe 2 plaje'. Ce spune Pintea despre Spitalul Judeţean!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se află la Constanţa, la o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei de...4079

25 iul 03:29SănătateDOTĂRI la Spitalul Hârșova: echipamente și mobilier medical!

Spitalul Orășenesc Hârșova s-a înnoit: la începutul acestei săptămâni, reprezentanții unității spitalicești...1348

25 iul 01:18SănătateMedicii de pe Secția Chirurgie OMF vor face de gardă la domiciliu!

Consilierii județeni au aprobat, în ședința Consiliului Județean Constanța de miercuri, 24 iulie a.c.,...1249

24 iul 03:18SănătatePremierul l-a demis pe şeful CNAS

Premierul Viorica Dăncilă l-a demis marţi pe şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan...1094