Fostul deputat TARARACHE, în conflict deschis cu Mamaia SA
Fostul deputat TARARACHE, în conflict deschis cu Mamaia SA
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestZeci de afaceriști din Constanţa aşteaptă ca SC Mamaia SA să efectueze documentaţia necesară în vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform HG 834/1991, asupra terenurilor aferente construcţiilor, proprietate privată. Printre agenţii economici înscrişi pe listă se numără şi un fost deputat constănţean PNL (şi independent la un moment dat), Mihai Tararache. Acesta din urmă îi cere SC Mamaia SA să plătească daune în cuantum de 500 de lei/zi de la semnarea contractului, în acest caz-de acum 19 ani, şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă, după ce a pierdut la două instanțe din Constanța.
Mihai Tararache
Afaceristul aşteaptă de 19 de ani ca SC Mamaia SA să întocmească documentaţia către în vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru un teren în suprafaţă de 673,41 mp situat în staţiunea Mamaia, Tabăra Nord. Aşa că, s-a văzut nevoit să acţioneze societatea de stat în instanţă pentru a fi obligată de magistraţi la întocmirea de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul aferent unui Laborator Carmangerie, de pe un teren în suprafaţă de 673,41 mp situat în staţiunea Mamaia, Tabăra Nord.
Dosarul a ajuns la Curtea Supremă
„Este o chestiune de acum 20 de ani, potrivit HG 834/1991, trebuia să dea şi terenul. Unora a dat, altora nu. Legea spune că toate societăţile de stat care au active trebuie să ia şi terenul aferent, că nu poţi să dărâmi clădirile să rămână terenul liber de sarcini. Solicităm şi daune, pentru că sunt 19 ani de când contractul a fost încălcat. Sunt mulţi în această situaţie, nu numai eu. Nu ştiu ce i-a reţinut, e un haos”, a spus, pentru Replica, fostul deputat, la momentul depunerii acțiunii în instanță.
Tararache a pierdut acțiunea, atât la Tribunal, cât și la Curtea de Apel, însă a efectuat recurs, iar dosarul se va judeca la Curtea Supremă.
De vină e Primăria?!
În fața magistraților, SC Mamaia SA dă vina pe administraţia locală, împotriva căreia s-a îndreptat printr-o acţiune în instanţă, pentru a o obliga la emiterea unei hotărâri de consiliu local, astfel încât să poată să predea terenurile solicitanţilor.
Andreea POPA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
12.1° Constanța 
















