Fostul lider al PSD Dâmboviţa A MURIT pe litoral!
Fostul lider al PSD Dâmboviţa A MURIT pe litoral!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIon Stan, fostul președinte PSD Dâmbovița și deputat PSD, a murit joi noaptea în Spitalul Judeţean Constanţa.
Acesta se afla împreună cu soția la mare, când i s-a făcut rău. A fost transportat la spital, dar a murit în urma unor complicații provocate de diabetul de care suferea.
Fostul lider al PSD Dâmboviţa a avut patru mandate consecutive de deputat. Din 1996 şi până în 2012. În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa, notează DCNews.ro.
„Am aflat cu multă amărăciune de trecerea la cele veșnice a domnului Ion Stan, fost prefect, deputat PSD (2000 – 2016), președinte, vicepreședinte și secretar al Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI și președinte al PSD Dâmbovița timp de aproape 14 ani. Cuvintele sunt prea puține și prea sărace când vine vorba de personalitatea atât de marcantă a unui om care a lăsat multe fapte bune în urma sa. A făcut bine multor semeni, a ajutat comunități întregi și a crezut întotdeauna într-un țel superior trecerii prin această lume. De numele său se leagă proiecte majore de investiții din județul Dâmbovița în infrastructura de drumuri, apă, canalizare, înființarea unor localități etc. A fost un credincios devotat al Bisericii Ortodoxe Române, numeroase lăcașuri de cult bucurându-se de sprijinul său direct. Cu titlu de referință rămâne Mănăstirea Nucet, din comuna natală, readusă la viață prin strădania aceluiași suflet neobosit. Știam că are mai multe probleme de sănătate care, din păcate, au fost complicate în ultima perioadă de o sentință dureroasă și profund nedreaptă. Și, chiar dacă ultimii ani ne-au îndepărtat oarecum, respectul și prețuirea au rămas neatinse. E foarte dureroasă, pentru mine, această pierdere. Peste 10 zile, ar fi împlinit 63 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în veșnicie!”, a transmis, pe Facebook, senatorul Adrian Ţuţuianu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News