Franţa: Autorităţile interzic o manifestaţie de susţinere a autorului atentatului de la prefectura de poliţie din Paris
Franţa: Autorităţile interzic o manifestaţie de susţinere a autorului atentatului de la prefectura de poliţie din Paris
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestChristophe Castaner
O manifestaţie de susţinere a autorului atentatului de la prefectura de poliţie din Paris, prevăzută pentru joi într-o suburbie pariziană, va fi interzisă, a anunţat miercuri ministrul de interne francez, Christophe Castaner, spunând că este vorba de o "infamie", potrivit AFP.
"Manifestaţia prevăzută la Gonesse în sprijinul asasinului de la prefectura de poliţie este o infamie şi o insultă la memoria poliţiştilor noştri. Am discutat cu prefectul de Val-d'Oise: adunarea va fi interzisă", a precizat ministrul de Interne pe Twitter.
Castaner şi-a anunţat de asemenea intenţia de a sesiza justiţia în urma unor afirmaţii ale organizatorului evenimentului.
Într-un mesaj postat pe Facebook, Hadama Traoré, un activist politic, reprezentant autoproclamat al suburbiilor, a spus că agentul care a înjunghiat patru funcţionari ai prefecturii de poliţie, Mickaël Harpon, "nu este un extremist religios" şi face apel la o adunare pentru joi după-masă în faţa primăriei din Gonesse, oraşul unde locuia atacatorul.
"Faptele oferite pentru a justifica latura sa extremistă i-ar fi putut viza pe cei 10 milioane de francezi de confesiune musulmană", potrivit acestuia.
Mickaël Harpon, activist convertit la islam care frecventează membri ai mişcării salafiste, nu şi-a ascuns satisfacţia după atentatul din ianuarie 2015 asupra redacţiei săptămânalului de satiră Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi. El refuză să strângă mâna femeilor.
Numeroase voci politice - de dreapta, de extremă-dreapta, dar şi de stânga - au cerut interzicerea acestei manifestaţii.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis marţi o "luptă fără răgaz" cu terorismul islamist, chemându-şi concetăţenii la construirea unei "societăţi a vigilenţei", cu ocazia ceremoniei de omagiere a celor patru angajaţi ai prefecturii de poliţie din Paris ucişi joi de un coleg radicalizat. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
18.7° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





