REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Franţa: Incidente la Paris în marja manifestaţiei împotriva violenţelor poliţiei

Franţa: Incidente la Paris în marja manifestaţiei împotriva violenţelor poliţiei

Replica API 4 iunie 2020 | 00:00 930

Proiectile, gaze lacrimogene, proteste la periferie şi baricade: mai multe incidente au izbucnit marţi seară în Paris, ca urmare a unui mare miting neautorizat ce denunţa violenţa poliţiei, informează AFP, citată de Agerpres.

"Unele incidente în marja demonstraţiei interzise pentru care forţele de ordine intervin în acest moment", a informat pe Twitter în jurul orei locale 21:00 (19:00 GMT) poliţia pariziană care a interzis acest miting la care s-au adunat mii de oamenii în jurul Palatului de Justiţie şi pe care poliţia i-a împrăştiat.

Manifestanţii au răspuns la apelul comitetului de susţinere al familiei lui Adama Traoré, un tânăr de culoare de 24 de ani care a murit în 2016 în regiunea Paris, după ce a fost arestat.

Manifestaţia care a început la sfârşitul după-amiezii de marţi în faţa clădirii tribunalului din nord-estul Parisului a fost perturbată de o ploaie de proiectile, iar poliţia a folosit gaze lacrimogene. Manifestanţii au fost dispersaţi apoi pe străzile din jur şi pe bulevardul periferic ce înconjoară Parisul. Pe artera rutieră deasupra căreia se ridicau nori de fum sute de manifestanţi au blocat traficul, lăsând maşinile să circule cu greutate. Confruntări sporadice au izbucnit pe şoseaua de centură unde poliţiştii, care au fost atacaţi cu pietre, au ripostat folosind arme cu bile de cauciuc.

Pe străzi au fost ridicate baricade şi s-au incendiat biciclete.

La începutul serii, Assa Traoré, sora mai mare a lui Adama Traoré, s-a adresat mulţimii cu următorul mesaj: "Astăzi nu mai este doar bătălia familiei Traoré, este şi bătălia voastră, a tuturor (.. .). Astăzi, când luptăm pentru Georges Floyd, luptăm pentru Adama Traoré".

În faţa tinerei Assa Traoré, purtătoare de cuvânt a Collectif Adama, protestatarii, tineri de origini diferite, au scandat lozinci precum: "Revoltă" şi "Toată lumea urăşte poliţia".

Moartea lui George Floyd, un afro-american în vârstă de 46 de ani asfixiat de un ofiţer alb de poliţie în Minneapolis, a declanşat pe întreg teritoriul Statelor Unite proteste împotriva brutalităţii poliţiei, a rasismului şi a inegalităţii sociale.

Marţi dimineaţă, poliţia capitalei franceze a anunţat că demonstraţia nu a fost autorizată din cauza stării de urgenţă medicală care interzice adunarea publică a mai mult de zece persoane şi deoarece aceasta nu făcuse "obiectul niciunei declaraţii prealabile".

Poliţia franceză a considerat, de asemenea, că "tonul apelului la protest transmis pe reţelele sociale a trezit temerile privind producerea de incidente într-un loc sensibil".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Lasati civilii sa detina arme de foc cum a fost cazul cu teroristii ca sa se poata apara civilii
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218