Franţa permite revenirea din Marea Britanie, începând de miercuri, cu test Covid negativ
Franţa permite revenirea din Marea Britanie, începând de miercuri, cu test Covid negativ
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFranţa autorizează începând de miercuri, sub rezerva unui test negativ pentru noua variantă de Covid, întoarcerea din Regatul Unit a francezilor şi a persoanelor care locuiesc în Franţa sau în spaţiul european unde ''trebuie să efectueze călătorii esenţiale'', au anunţat marţi serviciile premierului, relatează AFP, citată de Agerpres.
Persoanele în cauză vor fi ''supuse în mod sistematic obligaţiei de a avea, înainte de plecare, rezultatul unui test negativ (pentru COVID -19) de mai puţin de 72 de ore'', fie PCR, fie antigen, cu condiţia ca acesta să fie sensibil la noua variantă identificată peste Canalul Mânecii, a precizat Matignon.
Comisia Europeană a recomandat marţi statelor membre UE să faciliteze reluarea traficului cu Regatul Unit a cărui izolare, legată de descoperirea pe teritoriul său a unei variante a coronavirusului, a cauzat haos în relaţiile sale cu continentul.
De duminică, la miezul nopţii, Franţa, la fel ca multe ţări europene, între care Germania şi Olanda, a suspendat circulaţia persoanelor şi a mărfurilor din Regatul Unit pentru 48 de ore.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.4° Constanța 














