Franţa: Preşedintele Macron cere retragerea trupelor azere din Armenia
Franţa: Preşedintele Macron cere retragerea trupelor azere din Armenia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele francez Emmanuel Macron a cerut marţi retragerea trupelor azere de pe teritoriul armean, în cursul unei întrevederi la Paris cu premierul armean Nikol Paşinian, care în urmă cu câteva zile a descris situaţia drept ''explozivă'' la graniţa dintre cele două ţări, relatează AFP, citată de Agerpres.
Emmanuel Macron
''Trupele azere trebuie să părăsească teritoriul suveran al Armeniei'', a declarat Macron, cerând părţilor să ''revină la poziţiile lor din 11 mai''.
"Delimitarea frontierei dintre cele două ţări trebuie făcută exclusiv în cadrul unei negocieri şi fără niciun fapt realizat la faţa locului şi chiar mai puţin prin utilizarea forţei", a avertizat preşedintele Macron, adăugând că ţara sa este ''pregătită să faciliteze discuţiile''.
O serie de incidente au izbucnit în ultimele săptămâni între cele două ţări şi tensiunea rămâne ridicată la şase luni de la semnarea unui armistiţiu după un război, soldat cu 6.000 de morţi, pentru control asupra enclavei Nagorno-Karabah.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)


