FSLI: Angajații din educație protestează în ajunul sărbătorilor
FSLI: Angajații din educație protestează în ajunul sărbătorilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAnul 2023 va aduce un nou val de acțiuni sindicale, dacă Guvernul nu rezolvă problemele din educație! Sute de salariați din sistemul de învățământ, reprezentând personalul nedidactic, dar și reprezentanți ai personalului didactic de predare și didactic auxiliar din cadrul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, au pichetat astăzi sediul prefecturilor din următoarele județe: Iași, Galați, Vaslui, Călărași, Timiș, Vrancea și Sălaj!
Și vineri, 16 decembrie a.c., sute de persoane vor ieși în stradă. De această dată, sunt membrii noștri de sindicat din: Arad, Maramureș, Bacău, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Ialomița, Dâmbovița, Argeș, Bihor și Bistrița Năsăud, care vor merge în fața prefecturilor din județele din care fac parte.
Reamintim că, principalele nemulțumiri ale celor care protestează sunt:
- Neaplicarea, în integralitate, a prevederilor Legii nr.153/2017, în condițiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariați sunt cuprinse între 1700-2200 lei;
- neacordarea sporului pentru condiții de muncă, spor de care beneficiază salariații din alte sectoare bugetare cu funcții similare;
- neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru;
- inexistența normativelor de personal;
- nedecontarea navetei;
- neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflației, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare;
- neacordarea a 6% din PIB pentru educație, așa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educația urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educației și 1,1% prin autoritățile locale și pentru învățământul superior.
„Sărbătorile de iarnă din acest an vin într-un context cât se poate de tulbure și plin de nemulțumiri pentru noi toți, cei din educație. Tratarea cu superficialitate a problemelor din educație și de către actuala guvernare va conduce la un val de proteste organizate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ la începutul noului an.
Le mulțumesc, încă o dată, colegilor pentru eforturile pe care le fac zi de zi, dar cu atât mai mult în aceste momente. Pentru Guvern și partidele care îl susțin, semnalul este unul cât se poate de clar: nu vom renunța la aceste proteste, dacă nu se vor rezolva problemele pe care le-am prezentat atât în stradă, cât și în cadrul discuțiilor avute cu Premierul României, care este și Președintele PNL, Nicolae Ciucă și cu Președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu.
Prin urmare, există riscul major și nedorit ca anul 2023 să fie un an al mișcărilor sindicale în educație, cu acțiuni multiple, iar acest lucru ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei care acum sunt la putere! O educație performantă se face cu oameni motivați și cu o infrastructură școlară adusă la standarde normale!”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.8° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)





