REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.9° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
15.9° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Fulina, de la Confort Urban, și-a recunoscut vina în fața procurorilor

Fulina, de la Confort Urban, și-a recunoscut vina în fața procurorilor

Replica API 27 iulie 2022 | 00:00 2951

La data de 27 iulie 2022, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a sesizat Tribunalul Constanța cu un acord de recunoaștere a vinovăției privind pe inculpatul Fulina George, cercetat în libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și instigare la fals intelectual, în forma lipsei de vinovăție.

Din probatoriul administrat a rezultat că, inculpatului Fulina George, angajat în cadrul S.C. Confort Urban S.R.L., având calitatea de funcționar public în sensul legii penale, ce avea în atribuții supravegherea persoanelor obligate de către instanțele de judecată la prestarea de munci neremunerate în folosul comunității, a pretins și a primit de la o persoană, suma de 2.000 lei la data de 24.11.2021, și ulterior, la data de 25.02.2022, în baza înțelegerii inițiale, a mai primit suma de 500 lei de la aceeași persoană, astfel încât aceasta să nu se prezinte la munca neremunerată la care a fost obligat prin ordonanța procurorului de renunțare la urmărire penală emisă.

În considerarea celor de mai sus, la datele de 22.11.2021, 24.11.2021, 25.11.2021, 26.11.2021, 02.12.2021, 03.12.2021, 06.12.2021, 07.12.2021, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a semnat, în mod nelegal, în locul persoanei îndreptățite, în fișele de prezență la muncă neremunerată în folosul comunității, înscris sub semnătură privată, deși în realitate această persoană nu s-a prezentat la muncă, fișe pe care le-a transmis apoi către Direcția Generală Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, în scopul producerii de efecte juridice, respectiv încetarea obligației la muncă.

Prin transmiterea fișelor de prezență falsificate, a instigat două persoane, angajate ale Primăriei Municipiului Constanța, să întocmească și să semneze adresa trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, prin care atestau, în mod nereal, fără vinovăție, că persoana în cauză a prestat munca neremunerată în folosul comunității de 80 de ore, la care a fost obligat prin ordonanța de renunțare la urmărire penală emisă.

Inculpatul Fulina George a fost reținut în cauză și apoi a fost luată față de acesta măsura controlului judiciar.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurii preventive și trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

Citește și Un angajat Confort Urban a fost reținut de Parchetul Tribunalului Constanța

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pai vedeti ce se intampla daca nu faceti angajari pe competenta?sunt oameni cu facultate care ar dori sa munceasca, dar pica la examenele voastre.oare de ce?ar trebui sa va dea de gandit
1
0
Tot cipan?Toata regia este cipanizata...nu cred ca se vb romaneste pe acolo, la Confort Urban fostul RAEDPP
0
0
M***e esti smecher
1
0
Confort Urban, un fel de TelDrum al Constantei.
6
0
nu poate face orice muritor de rand.Doar smenarii,sifonarii,spaguitorii cei cu pile cunostinte si relatii...Restul pulimii mooie cu lamaie la tribunal anii de zile la termene.Mooie justitiei Ro.
2
0
Alta mizerie marca Confort Urban. Cata putere au astia!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468