Fumatul din spatele ghișeului! Cum încalcă legea angajata unui schimb valutar din City Mall. Video
Fumatul din spatele ghișeului! Cum încalcă legea angajata unui schimb valutar din City Mall. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn gest aparent banal atrage atenția asupra unei probleme sensibile: fumatul în spații închise. O femeie care lucrează într-un punct de schimb valutar din City Mall, într-un spațiu extrem de restrâns, a fost surprinsă, zilele acestea, fumând în timp ce efectua o tranzacție pentru un client. Și, nu doar atât! Angajata era preocupată și de telefonul mobil...în timp ce clienta aștepta să fie servită.
Imagine surprinsă cu angajată care fumează în spațiu închis
Imaginea este simplă, dar elocventă: un ghișeu mic în City Mall, o clientă care își așteaptă banii și, dincolo de geam, angajata ține țigara aprinsă. Într-o societate în care legislația antifumat este bine stabilită, astfel de situații sunt exemple de încălcare a legii.
Fumatul în spațiile închise nu mai este de ani buni o chestiune de preferință personală, ci una reglementată. Cazul surprins la magazinul de schimb valutar scoate la iveală neglijența personală și lacunele în aplicarea normelor.
Ce spune legea
În România, cadrul legal este stabilit prin Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, modificată prin Legea nr. 15/2016. Potrivit articolului nr. 3, al. (1), „Se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă”.
Țigările electronice – în ce categorie intră?
O întrebare frecventă este dacă aceleași reguli se aplică și țigărilor electronice. Legea românească a fost actualizată pentru a include și dispozitivele electronice. În luna mai a.c., senatul a aprobat un proiect de lege prin care s-a interzis utilizarea țigaretelor electronice. La momentul votului, s-au înregistrat 40 voturi „pentru”, 22 voturi „contra” și 14 „abțineri”.

Astfel, propunerea legislativă a modificat și completat în acest sens legea menționată, nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor di tutun. Așadar, utilizarea țigărilor electronice este de asemenea interzisă în spații publice închise.
Conform cadrului legal, sancțiunile sunt semnificative: pentru persoanele fizice, amenda este între 100 și 500 lei, iar pentru persoanele juridice, între 5.000 și 15.000 lei.
Cazul surprins este un exemplu al modului în care regulile sunt ignorate. Legea este bine-cunoscută de ani de zile, sancțiunile sunt ferme, iar responsabilitatea este comună. Nu este vorba doar despre o țigară aprinsă, ci despre respectarea legii.
Video:
.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.4° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)





