REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Gabriela Firea, despre bugetul Capitalei: M-au demonizat, acum îmi dau dreptate

Gabriela Firea, despre bugetul Capitalei: M-au demonizat, acum îmi dau dreptate

Replica API 30 aprilie 2021 | 00:07 1208

Fostul primarul general Gabriela Firea a criticat, miercuri, blocajul din CGMB unde proiectul de buget propus de edilul Nicușor Dan a picat la vot pentru că USR PLUS nu este de acord cu acesta, scrie stiripesurse.ro

„Cunosc situația din București, din punct de vedere administrativ, foarte bine. În fiecare an a fost dificil să se realizeze bugetul, deoarece deși Bucureștiul contribuie la produsul intern brut al țării cu 25 de procente se întoarce la Capitală de la Ministerul de Finanțe doar cu un procent, ceea ce este foarte puțin. Şi mie mi-a fost foarte dificil să întocmesc acest buget.

Cu amărăciune spun, nu cu aroganță, nu pot să mă bucur, nu pot să fiu cinică, să mă bucur că, acum dau și ei cu capul de pragul de sus, cum se spune, pentru că în campanie m-au demonizat și au spus că eu am alcătuit în fiecare an un buget populist, un buget suprarealist.

Că m-am bazat de fiecare dată pe 7 miliarde de lei dar, de fapt, trebuia să mă mărginesc la 4 miliarde care veneau direct și sigur de la Ministerul de Finanțe, ceea ce nu a făcut niciun primar înaintea mea și cu siguranță nu va face nici înainte.

Iar domnul Dan care a insistat că se va descurca în București și cu cele 19 spitale şi cu termoficarea şi cu transportul public în comun şi lupta cu poluarea şi toate investițiile în infrastructura cu 4 miliarde, iată-l acum în situaţia în care îi dă dreptate Gabrielei Firea. Cetățenii suferă.

De fapt, acest lucru îl reproșează USR, pe lângă funcția pe care şi-o doresc la conducerea spitalelor, că nu s-a încadrat în cele 4 miliarde. Nu te poți încadra pentru că jumătate din bugetul Capitalei oricum merge către subvenții la transportul în comun, la termoficare", a explicat Gabriela Firea la Antena 3.

Bugetul Capitalei a fost respins, miercuri, cu 17 voturi "pentru", 22 "împotrivă" și 14 abțineri, după ce consilierii USR PLUS i-au cerut primarului general Nicușor Dan să retragă proiectul pentru că nu a fost dezbătut, iar veniturile "nu sunt realistice".

Consilierii USR PLUS din Consiliul General i-au cerut lui Nicușor Dan să retragă proiectul de buget al Capitalei: "Avem motive să credem că estimările de venituri nu sunt realistice".

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, s-a declarat uluit de poziția USR PLUS.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
....................
5
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212