REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

GEAMBAZU de la GNF BAKERY, ACUZAT că a STRICAT o NUNTĂ!

GEAMBAZU de la GNF BAKERY, ACUZAT că a STRICAT o NUNTĂ!

Replica API 25 august 2021 | 00:33 24986

Tortul de nuntă și candy barul se regăsesc printre cele mai importante elemente de pe lista de pregătiri a unei nunți. Dar ce te faci atunci când acest moment unic îți este stricat de o comunicare precară cu furnizorul, iar la fața locului te trezești cu altceva decât ai comandat? Ei bine, un astfel de caz i s-a întâmplat și unei proaspete mirese, sau cel puțin așa susține ea, care, în loc de un candy bar cu 650 de prăjituri, a primit doar câteva dulciuri răsfirate pe o masă. Cofetăria acuzată este GNF Bakery, administrată de Nicolae Florin Geambazu, care, de-a lungul timpului, a avut mai multe reclamații din partea clienților. Reprezentanții GNF Bakery susțin că nu este nimic adevărat, precizând că aceasta a fost înțelegerea între părți.

Nunta reprezintă cel mai important moment din viața tinerilor, iar tortul și candy barul reprezintă cele mai de bază elemente de pe lista de pregătiri. Dar ce te faci când acest moment îți este stricat și marcat doar de dezamăgire și tristețe? Cu un astfel de caz s-a confruntat și o proaspătă mireasă din județul Constanța, care a ținut să povestească situația care i-a umbrit evenimentul.

În loc de 650 de prăjituri a primit câteva dulciuri înșirate pe o masă

Femeia acuză lanțul de patiserie GNF Bakery că i-a greșit atât tortul, cât și candy barul, atât de importante la nuntă. Aceasta afirmă că a comandat un candy bar pentru 150 de persoane, care, conform ofertei, însuma aproximativ 650 de prăjituri, dar și un tort care s-a dovedit altfel decât femeia și l-a imaginat. Iată pățania femeii:

,,Voi începe cu ce nu recomand: GNF Bakery. Comunicarea cu acest furnizor este foarte proastă. Am comandat candy bar pentru 150 de persoane, în ofertă scria că vor fi aproximativ 650 de prăjituri, însă când am ajuns la salon am fost uimită când am văzut ca erau doar 150-200 prăjituri maxim. În nici un caz nu era ce am comandat, când i-am sunat au spus că o să verifice, că nu știe ce s-a întâmplat și bineînțeles că nu au mai adus altele. Nu pot să vă descriu ce am simțit când am văzut atât de puține prăjituri, aș fi strâns totul doar să nu mă fac de râs, dar timpul nu mi-a permis acest lucru. Aceasta este povestea cu candy barul, continui cu tortul. Anul trecut la degustare am stabilit cu cei de acolo ce machetă îmi doresc. Am găsit modelul, era alb cu rosu, le-am spus că-mi doresc acel model, dar alb cu mov. Mi-au spus că este totul în regulă și se poate rezolva. Toate bune și frumoase până săptămâna trecută, atunci când i-am sunat să le spun numărul de porții și m-am gândit să îi întreb de machetă. Mi-au spus că în nici un caz nu e alb cu mov, este alb cu roșu. Cu toate că nu era ce am stabilit, am lăsat de la mine și am spus asta e, renunț la ce model doream inițial și căutăm alt model.”, este declarația tristă a miresei. (răspunsul ce ar fi fost oferit de reprezentanții GNF Bakery)

Cazul nu este unul singular

Postarea a atras de îndată foarte multe comentarii și reacții negative din partea femeilor care au colaborat cu celebra GNF Bakery. Se pare că acest caz nu este singular, multe dintre internaute dându-i dreptate. Nici eu nu recomand GNF Bakery. Acum 2 ani am comandat un tort de nuntă și mi-au greșit compoziția. Pe lângă faptul că am specificat să fie îmbrăcat în cremă de unt (la fel si monoportiile), mi l-au adus îmbrăcat în ciocolată albă și nu puteai băga lingura în el. A doua zi trebuia să îi înapoiem “greșeala” și a trebuit să anulăm o zi din luna de miere.”, afirmă o altă femeie. Ceea ce a urmat e demn de filmele de groază, răspunsul fiind unul vast și fără reacție: ,,Nu mi-am dat seama să anunț, îmi cer scuze”.

Reacția reprezentanților GNF Bakery cu privire la acuzațiile aduse

La aceste acuzații, reprezentanții au răspuns imediat încercând să să dezmintă cele spuse de femeie. ,,Bună ziua! Reprezint firma GNF Bakery, și încep prin a vă spune că este o mare minciună, o postare total neadevărată, făcută cu rolul de a masca propria greșeală! Femeia a primit o ofertă potrivită și îndestulătoare pentru 150 pers, care costa 1320 lei, (aproximativ 650 prăjituri), însă nu a fost de acord cu ea și a vrut să scadă, deși a fost avertizată că vor fi extrem de puține! La unele produse a ales chiar câte 5 bucăți, iar la altele către 0.5 kg, cantități infime, insuficiente chiar și pentru o aniversare! Am refăcut comanda, pe răspunderea clientei, pentru că și-a asumat modificarea, și dintr-o eroare de scriere, în graba, nu am modificat prețul total și cantitatea totala, deși am modificat toate celelalte prețuri! Îmi asum această greșeală, deși avizele și factura aferentă au fost întocmite corect! Înainte de eveniment, clienta nici măcar nu mai avea oferta și a fost întrebată de noi, încă o dată dacă este sigură că ața rămâne, i s-a trimis încă o dată comanda și a confirmat ca rămâne fix ce scrie acolo, nimic mai mult!”, a fost răspunsul reprezentanților GNF Bakery.

Datele despre brandul GNF Bakery

Fabrica funcţionează pe firma Megasimitis SRL, iar produsele sale sunt comercializate sub brandul GNF Bakery, înregistrat la OSIM din aprilie 2013. Megasimitis SRL a fost înfiinţată în 2003, de către Nicolae Florin Geambazu şi tatăl său, Mihail Geambazu, sediul iniţial fiind satul Sarighiol de Deal, comuna tulceană Beidaud, locul de baştină al familiei Geambazu. Din 2010, firma care avea ca obiect de activitate fabricarea produselor de morărit, se mută în Constanţa, în fabrica pe care a ridicat-o cu bani europeni, dar şi de la o bancă de stat românească, Exim Bank.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mda. Sunt multe proaste care au 20-30 de invitati si cer un tort de 1 kg - 1 kg jumatate numai ... Desteptelor, un tort de asa gramaj are dimensiunea unui sul de hartie igienica ! Habar nu aveti ce cereti si apoi tot voi va plangeti?
0
0
Asa va trebuie cand vreti sa va sustineti doar intre voi! Asa se fac averile!
2
1
Sa vina miresele care au fost pacalite,o noapte cu Geambazu si vor uita tot..o s zica ca au avut cel bun TORT.
3
13
Omu a facut puscarie pt ca a delapidat fonduri europene, despre ce vorbim...
18
2
Sa ma cac pe prajiturile voastre
21
3
cipanoi impwtit cu marea firma de la sarighiol a ajuns miliardar peste noapte e plina tara asta de asa ceva
38
4
Nu mai alegeti sa faceti afaceri cu asemenea indivizi neseriosi si OPC-ul nu se autosesizeaza??!!! S-au aveti anumite " afenitati"??!!!
25
1
Sa borasc in prajitirile voastre
29
4
nu mai cumparati de la cipani, mancare, apartamente, mers la restaurant etc. Sa vedeti ce bine o sa fie!
67
6
Omu e dator la camatari !
43
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218