REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.9° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Gemenele lui Cristi Borcea au împlinit 9 luni. Sunt adorabile, dar nu seamănă deloc una cu cealaltă

Gemenele lui Cristi Borcea au împlinit 9 luni. Sunt adorabile, dar nu seamănă deloc una cu cealaltă

Replica API 2 decembrie 2019 | 00:00 523

Foto Instagram

Fericire de nedescris în familia lui Cristi Borcea și a Valentinei Pelinel. Gemenele lor au împlinit astăzi 9 luni, iar mama lor a ținut să le scrie un mesaj emoționant pe rețelele de socializare cu acest prilej.

De când Cristi Borcea a fost eliberat din închisoare, atât el, cât și Valentina Pelinel încearcă să profite de tot timpul în care nu au fost alături. Iar astăzi se buură împreună cu cei trei copii pe care îi au împreună, de ziua de naștere a gemenelor care au împlinit 9 luni.

Valentina Pelinel a publicat pe rețelele de socializare o imagine emoționantă cu cele două fetițe, iar mesajul cu siguranță că a smuls lacrimi din ochii prietenilor virtuali.

Foto Instagram

Desi nu sunt identice, gemenele sunt foarte drăgălașe, iar părinții lor sunt foarte mândri de ele și de gingășia lor. Valentina Pelinel a scris un mesaj pe rețelele de socialiare: „Azi este o zi specială pentru toți. La mulți ani tuturor românilor din partea noastră și, mai ales, a bebelușelor noastre care și ele împlinesc 9 luni de Ziua Națională”.

Cristian Borcea, condamnat în dosarul retrocedărilor de teren din Constanţa

Cristian Borcea executa în Penitenciarul Jilava o condamnare de 5 ani închisoare în dosarul Retrocedărilor terenurilor din Constanța, în care a prejudiciat statul român cu 28 milioane de euro. Pe 11 septembrie 2019, magistraţii au aprobat cererea fostului acţionar dinamovist de eliberare condiţionată, motivând că Borcea a fost stăruitor în muncă în penitenciar, a participat la programe şi a dat dovadă de „îndreptare”, iar faptele pentru care a fost condamnat nu pot duce la concluzia că scopul pedepsei nu a fost atins.

În același dosar, au mai fost condamnați Nicuşor Constantinescu - 5 ani cu executare, Dragoş Săvulescu - 5 ani şi jumătate cu executare, notarul Aurel Jean Andrei - 2 ani cu suspendare (cu 4 ani termen de încercare), Radu Mazăre – 9 ani cu executare. Borcea a fost încarcerat în luna februarie 2019, după ce se bucurase de libertate în sânul familiei numai șapte luni. În 2 iulie 2018, el a fost eliberat condiționat din închisoare, unde a executat 4 ani și 4 luni din condamnarea de 6 ani și 4 luni în Dosarul Transferurilor.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu mai puneti poze cu copii minori ca poate le este rusine de parintii lor si o sa va dea in judecata
0
1
..nota..10...
1
1
Cine stie cu cine le-a facut panarama aia.M-am nascut intre carpati,dintr-o mama si cinci tati.. Borcea la pirnaie.Hotii sa stea printre ai lor.
3
0
Nu avem nimic cu copiii, dar tatyal lor este un mare pradator al Romaniei.
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212