REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

GER și VÂNT PUTERNIC în această săptămână, la CONSTANȚA

GER și VÂNT PUTERNIC în această săptămână, la CONSTANȚA

Replica API 10 ianuarie 2022 | 23:00 2973

Specialiștii de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea transmit faptul că această săptămână va începe cu vreme în continuă răcire, înregistrându-se chiar și pe timpul zilei temperaturi negative. Totodată, vor fi și ninsori slabe. Vântul va prezenta intensificări cu rafale de până la 70 de km/h ce vor intensifica senzația de frig.

Meteorologii de la CMR Dobrogea transmit faptul că, luni, vremea va fi închisă. Cerul va fi noros și local vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare cu rafale de 55 - 65 km/h și trecător de peste 70 km/h pe litoral. Temperaturile vor fi în scădere față de ziua precedentă, astfel că maximele se vor încadra între 4 și 9 grade, iar minimele între -2 și 2 grade.

Marți, vremea se va răci semnificativ, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 3 grade, iar cele minime între -7 și -3 grade. Cerul va fi mai mult noros și pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de 60 - 70 km/h, amplificând senzația de frig.

Vreme deosebit de rece

Miercuri, vremea va fi deosebit de rece, izolat geroasă noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și -1 grad, iar cele minime între -10 și -5 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua când, izolat va fulgui. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua, cu rafale de 60 - 70 km/h, amplificând senzația de frig. Spre sfârșitul intervalului, vor fi condiții de ceață.

Joi, vremea va fi rece dimineața, apoi se se va încălzi treptat, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 3 grade, iar cele minime între -4 și 1 grad. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Izolat va fi ceață.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa vina gerul sa omoare microbii !
7
0
in sfirsit putina iarna....
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367