Germania: 30.000 de persoane, suspectate într-o anchetă privind un amplu scandal de pedofilie
Germania: 30.000 de persoane, suspectate într-o anchetă privind un amplu scandal de pedofilie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJustiţia germană anchetează aproximativ 30.000 de persoane suspectate de implicare într-o amplă afacere de pedofilie în vestul Germaniei, au anunţat luni autorităţile locale, informează AFP, citată de Agerpres.
''Vrem să iasă din anonimatul internetului autorii care abuzează de copii şi cei care îi susţin'' pe aceşti autori, a declarat într-o conferinţă de presă Peter Biesenbach, ministrul justiţiei în landul Renania de Nord-Westphalia, unde a izbucnit scandalul.
Până în prezent, aproximativ 70 de persoane erau suspectate în această afacere care a debutat în toamna anului trecut în oraşul Bergisch Gladbach. Mai multe dintre aceste persoane fac în prezent obiectul proceselor judiciare.
Ele sunt bănuite că timp de mai mulţi ani au maltratat şi abuzat copii şi au distribuit imagini cu faptele lor pe grupuri de discuţii online. La aceste discuţii participau mii de persoane.
Anchetatorii germani au înregistrat, până în prezent, cel puţin 40 de victime. Ei au fost alertaţi de poliţia canadiană care descoperise conţinut cu pornografie infantilă provenind din landul Renania de Nord-Westphalia.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, al cărui proces urmează să înceapă în luna august, a fost deja arestat. În apartamentul său, anchetatorii au găsit cantităţi imense de material pedopornografic.
''Autorii care comunicau pe forumuri consideră abuzarea copiilor drept 'normale' şi găseau un număr mare de persoane care împărtăşeau aceleaşi idei. Pragul de inhibiţie scade şi acest lucru caracterizează această situaţie în plan penal'', a avertizat Biesenbach.
''Dacă vrem să combatem activ abuzurile contra copiilor pe internet, trebuie să discutăm, de asemenea, despre reglementările legale privind stocarea datelor. Una fără cealaltă nu funcţionează'', a adăugat el.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)








