Germania aprobă o lege prin care vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în grădiniţe şi şcoli
Germania aprobă o lege prin care vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în grădiniţe şi şcoli
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBundestagul german (camera legislativă inferioară) a aprobat joi o lege prin care vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în grădiniţe şi şcoli începând de la 1 martie 2020, transmite dpa.
Proiectul de lege a fost aprobat cu 459 de voturi pentru, 89 împotrivă şi 105 abţineri.
Legea îi va obliga pe părinţi ca, la înscrierea copiilor lor la o nouă grădiniţă sau şcoală, să facă dovada că aceştia au fost vaccinaţi antirujeolic.
În caz contrar, amenda poate ajunge la 2.500 de euro.
Pentru copiii care sunt înscrişi deja la grădiniţă sau şcoală, această dovadă va trebui făcută până la 31 iulie 2021.
'Protecţia împotriva rujeolei înseamnă protecţia copilului', a declarat ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn.
El a menţionat că prevederile legii li se vor aplica şi tuturor angajaţilor din grădiniţe, şcoli, unităţi medicale şi centre de cazare pentru solicitanţi de azil. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.9° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





