Germania: Cel puţin patru persoane au fost rănite cu focuri de armă în vestul Berlinului
Germania: Cel puţin patru persoane au fost rănite cu focuri de armă în vestul Berlinului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCel puţin patru persoane au fost rănite cu focuri de armă sâmbătă dimineaţa în cartierul Kreuzberg din Berlin, a anunţat poliţia germană, citată de dpa.
Agenţi de poliţie au cercetat zona, localizată în apropierea cartierului general al Partidului Social-Democrat german (SPD), pe teren şi cu un elicopter.
Trei dintre răniţi au fost găsiţi pe o alee, în timp ce un al patrulea a fost scos dintr-un canal din zonă.
Poliţia nu deţine informaţii cu privire la cine s-ar afla în spatele violenţelor şi cine ar fi putut deschide focul.
În schimb, Reuters citează o purtătoare de cuvânt a poliţiei care a declarat că patru persoane au fost transportate la spital după o altercaţie în care au fost implicaţi mai mulţi oameni în cartierul Kreuzberg. Ea a adăugat că nu există indicii că incidentul ar fi motivat politic, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.4° Constanța 














