Germania: Cinci copii au fost găsiţi morţi într-un imobil din oraşul Solingen
Germania: Cinci copii au fost găsiţi morţi într-un imobil din oraşul Solingen
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTrupurile neînsufleţite a cinci copii au fost găsite în apartamentul în care locuiau din oraşul Solingen, în vestul Germaniei, a anunţat poliţia locală, relatează AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.
Forţele de ordine urmăresc pista uciderii lor de către propria mamă, în vârstă de 27 de ani, care a încercat apoi să se sinucidă aruncându-se în faţa unui tren, potrivit cotidianului Bild. Mama ar fi fost grav rănită. Informaţia a fost confirmată pentru dpa de surse de securitate.
Alertată de bunica copiilor, poliţia a găsit cadavrele celor cinci copii, cu vârste cuprinse între unu şi opt ani, în apartamentul tinerei aflat în oraşul Solingen, din landul Renania de Nord-Westfalia.
Mama ar fi sărit apoi în faţa unui tren la nivelul gării din Dusseldorf, la peste 35 de kilometri de domiciliul său.
Un alt copil al femeii, în vârstă de 11 ani, a scăpat cu viaţă, întrucât se afla la bunica lui.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
21° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)











