REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Germania ia în calcul noi strategii anti-COVID-19, ce corespund mai bine situaţiei de vaccinare masivă a populaţiei

Germania ia în calcul noi strategii anti-COVID-19, ce corespund mai bine situaţiei de vaccinare masivă a populaţiei

Replica API 27 august 2021 | 00:00 561

Cu 59,4% din populaţia sa vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, Germania are în vedere o schimbare a abordării sale în combaterea pandemiei, relatează miercuri agenţia DPA, citată de Agerpres.

Landul Renania de Nord-Westfalia a încetat de vineri anchetele epidemiologice masive pentru detectarea contacţilor persoanelor confirmate cu COVID-19, o intenţie similară având şi landul Baden-Wuerttemberg.

Aceasta înseamnă că, de exemplu, persoanele care intră în restaurante, cinematografe sau muzee nu vor mai trebui să-şi lase acolo datele personale prin intermediul unor aplicaţii de mobil sau prin formulare scrise. Aceste date sunt cerute pentru ca autorităţile să poată identifica cu uşurinţă contacţii în cazul detectării unui caz de COVID-19 în respectivele spaţii.

Dar în condiţiile creşterii numărului celor vaccinaţi şi protejaţi în faţa formelor severe de boală această abordare poate fi schimbată, afirmă un reprezentant al Ministerului german al Sănătăţii.

De pildă, în evaluarea măsurilor antiepidemice ar putea să nu mai fie avut în vedere în viitor ca principal indicator rata infectărilor la şapte zile, ci rata spitalizărilor la 100.000 de locuitori drept parametru cel mai relevant.

Deocamdată însă valul patru al pandemiei începe să se manifeste puternic şi în Germania, ţară care pentru prima dată după luna mai a depăşit pragul de 10.000 de noi cazuri zilnice de COVID-19.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272