REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.8° Constanța Mar., 10 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7639
5.8° Constanța Marți, 10 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7639
 

Germania trimite Ucrainei 2.700 de rachete antiaeriene

Germania trimite Ucrainei 2.700 de rachete antiaeriene

Replica API 4 martie 2022 | 23:30 1023

Ministerul Economiei din Germania a aprobat livrarea a 2.700 de rachete sol-aer pentru Ucraina, după ce în ultimele zile guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz a revizuit politicile privind exporturile de arme şi a permis livrări directe de armament către Ucraina, pe fondul agresiunii militare ruse.Germania trimite Ucrainei 2.700 de rachete antiaeriene

Surse din ministerul german al Economiei au declarat că armele respective sunt rachete uşoare Strela, de concepţie sovietică, aflate în stocurile forţelor armate ale fostei Germanii de Est, relatează DPA. Guvernul a revizuit politicile privind exporturile de arme şi a permis livrări directe de armament către Ucraina, după atacul armatei ruse.

În ultimele zile, Ministerul Apărării german a analizat ce alte arme ar putea furniza forţelor armate ucrainene în timpul actualului conflict cu Rusia.

Germania a refuzat ani la rând să exporte arme de orice fel în zonele de conflict sau să permită unor terţe ţări să trimită arme de fabricaţie germană în astfel de zone, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Primul model de rachete Strela (Strela-1) este un sistem de rachete sol-aer ghidate cu infraroşu, cu rază scurtă de acţiune. Dezvoltat iniţial de Uniunea Sovietică sub denumirea GRAU 9K31, este cunoscut în mod obişnuit prin numele său de cod NATO, SA-9 'Gaskin'. Sistemul constă dintr-un vehicul amfibiu BRDM-2, care montează două perechi de rachete 9M31 pregătite pentru lansare, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.