REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Gheorghe Piperea critică dur Executivul: ONG-iștii nu au nicio legătură cu listarea companiilor la bursă

Gheorghe Piperea critică dur Executivul: ONG-iștii nu au nicio legătură cu listarea companiilor la bursă

A.F. 21 aprilie 2026 | 17:35 359

Europarlamentarul AUR și profesorul de drept comercial Gheorghe Piperea critică dur Executivul condus de Ilie Bolojan, într-o postare pe Facebook în care acuză lipsa de expertiză în gestionarea companiilor de stat și în procesul de listare la bursă.

Gheorghe Piperea critica dur Executivul: ONG-istii nu au nicio legatura cu listarea companiilor la bursa Gheorghe Piperea

„Guvernul de «elită» Bolojan a mandatat pentru cele mai complicate sarcini executive ONG-iști. Pricepuți la adunat donații și sponsorizări [...] ei nu au nici în clin, nici în mânecă cu listarea unor companii la bursă, privatizarea [...] restructurarea, insolvența sau lichidarea”, susține Piperea.

Critici privind competența și gestionarea companiilor de stat

În mesajul său, acesta afirmă că actuala echipă guvernamentală nu are experiența necesară pentru a gestiona procese complexe precum guvernanța corporativă sau reorganizarea companiilor publice. Piperea enumeră domenii în care consideră că Executivul este depășit, de la „selecția managementului independent” până la „disciplina financiară și conflictele de interese ale întreprinderilor publice”.

„Sursele de sinecuri, achiziții ilegitime de stat, corupție și delapidare” sunt, în opinia sa, probleme structurale care nu pot fi rezolvate fără expertiză reală în domeniu.

„Listarea la bursă nu se face peste noapte”

Europarlamentarul oferă și o serie de explicații tehnice privind procesele economice invocate în dezbaterea publică, insistând că listarea la bursă este un demers complex și de durată. „O listare la bursă durează între 9 luni și doi ani și presupune profit pe ultimii trei ani, transparență și management independent”, arată Piperea.

Acesta subliniază că există reguli clare privind situația companiilor cu pierderi sau aflate în dificultate, sugerând că soluțiile diferă de la caz la caz. „O companie care are pierderi mari [...] se lichidează, dacă acționarul nu aduce [...] alți bani pentru a reîntregi capitalul social”, afirmă el, adăugând că firmele aflate în dificultate pot fi salvate prin reorganizare, ștergerea unor datorii și schimbarea managementului.

Soluții propuse: reorganizare, lichidare sau ajutor de stat

Piperea susține că unele companii ar trebui lichidate pentru a nu afecta piața, în timp ce altele pot fi salvate prin mecanisme de reorganizare sau prin transferul activelor către entități noi. „O companie ‘moartă’ [...] trebuie urgent lichidată, pentru a nu mai contamina piața”, afirmă acesta, invocând exemple din practică.

În același timp, europarlamentarul pledează pentru un rol mai activ al statului în economie, inclusiv prin ajutoare de stat orientate către companiile românești și prin implicarea sistemului bancar. „Băncile trebuie re-învățate să finanțeze economia [...] cu garanții de stat și facilități fiscale”, susține el.

Mesajul se încheie cu o critică generală la adresa statului, despre care spune că trebuie să-și respecte obligațiile financiare: „Statul să își achite datoriile; statul este egalul cetățeanului; statului să-i fie frică de cetățean.”

Dezbatere politică aprinsă, după inițiativa Oanei Gheorghiu

Declarațiile lui Piperea vin pe fondul unei controverse majore generate de discuțiile lansate de vicepremierul Oana Gheorghiu privind listarea la bursă sau vânzarea unor pachete minoritare din companii de stat.

Deși Guvernul a prezentat demersul ca fiind unul exploratoriu, fără decizii finale, și orientat către creșterea transparenței și atragerea de capital, tema a fost rapid politizată. Partide din opoziție și chiar din coaliție au acuzat riscul „vânzării” unor active strategice, în timp ce Executivul susține că statul ar urma să-și păstreze controlul asupra companiilor vizate, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
normal ca este un interes mare, pe asa ciolan! unii au turbat, psd, ca nu o sa ia alti parandaraturile...
2
0
Te dai mare avocat,dar esti un nimeni si o matuta daca o puneai pe listele haur iesea europarlamentar
5
0