Gigi Becali a anunțat că a depus la Senat un nou proiect de lege: „Stai să vezi. Tot fac biserică“
Gigi Becali a anunțat că a depus la Senat un nou proiect de lege: „Stai să vezi. Tot fac biserică“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGigi Becali a făcut un scandal uriaș când a fost nevoit să dărâme biserica din lemn de la Techirghiol. După problemele pe care le-a avut, omul de afaceri a anunțat că vrea să schimbe regulile. Din postura de deputat și membru al Comisiei juridice, acesta a depus la Senat, pe 5 octombrie, o inițiativă prin care vrea să simplifice semnificativ procedurile pentru construirea lăcașurilor de cult de mici dimensiuni, inclusiv în arii naturale protejate.
Becali vrea să schimbe legea
Propunerea legislativă vizează modificarea și completarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (Legea nr. 169/2026), intrat în vigoare în august.
Omul de afaceri a propus crearea unei excepții pentru lăcașurile de cult de mici dimensiuni.
„Stai să vezi și cu biserica. Sunt în Comisia Juridică. Nu mă lași că ai tu arie protejată? Am băgat legea cultelor acum, o votează Parlamentul imediat. Zic: Biserică până 120 de metri poate să fie arie protejată, dacă ești proprietar, nu mai ai nevoie de mediu. Și tot fac biserica!”, a transmis acesta la Fanatik Superliga.
În ce condiții ar putea fi construite lăcașurile de cult?
„Necesitatea reglementării rezultă din caracterul particular al lăcașurilor de cult de mici dimensiuni, atât sub aspectul destinației lor exclusive, cât și sub aspectul rolului spiritual, social, cultural, istoric și comunitar pe care îl îndeplinesc, precum și din necesitatea asigurării unui raport rezonabil și proporțional între dimensiunea și impactul concret al unei asemenea construcții și sarcina administrativă impusă pentru realizarea acesteia”, argumentează inițiatorul în expunerea de motive a proiectului, scrie profit.ro.
Șeful de la FCSB vorbește despre o „lege a cultelor”, inițiativa sa vizează, în realitate, modificarea reglementărilor în materie de urbanism și construcții.
Principala modificare pe care o dorește este introducerea unei noi excepții la articolul 294 alineatul (2) din Codul urbanismului. Astfel ca, anumite lăcașuri de cult să fie construite numai în baza unei notificări transmise autorității administrației publice locale, fără parcurgerea procedurilor obișnuite aplicabile altor construcții.
Regimul simplificat ar urma să se aplice în mediul rural, atât în intravilan, cât și în extravilan, inclusiv în perimetrul ariilor naturale protejate.
Limită de dimensiune
Construcțiile ar trebui să aibă o suprafață construită desfășurată de cel mult 130 de metri pătrați și să fie destinate exclusiv funcționării ca lăcașuri de cult.
Una dintre cele mai importante schimbări privește terenurile aflate în arii protejate. Potrivit intenției exprimate de Becali, pentru asemenea construcții ridicate pe proprietăți private nu ar mai fi necesară procedura de mediu în forma aplicabilă în prezent.
În expunerea de motive, inițiatorul susține că lăcașurile de cult de mici dimensiuni au un caracter aparte prin rolul lor spiritual, social, cultural și comunitar. În consecință, sarcina administrativă necesară construirii lor ar trebui să fie proporțională cu dimensiunea și impactul efectiv al construcției.
Cine ar beneficia de lege
Doar anumite persoane care doresc să construiască de lege ar putea beneficia de lege. Proiectul stabilește o serie de condiții care trebuie îndeplinite simultan pentru ca un lăcaș de cult să beneficieze de noul regim.
Construcția ar trebui să fie amplasată într-o unitate administrativ-teritorială rurală și să aibă o suprafață construită desfășurată de maximum 130 de metri pătrați. Terenul ar putea fi proprietate privată sau teren de obște, iar edificarea ar trebui să aibă loc la solicitarea ori cu acordul expres al unei unități de cult aparținând unui cult recunoscut de lege.
În plus, acestea ar trebui să fie construite în locuri care au fost deja sfințite de ierarhii cultului.
În cazul în care trece de Parlament în forma propusă, modificarea ar crea însă o excepție importantă de la regulile actuale de urbanism și protecție a mediului pentru lăcașurile de cult de mici dimensiuni, inclusiv atunci când acestea sunt amplasate în zone naturale protejate.
Becali a mutat biserica
Gigi Becali a construit o biserică din lemn în zona Techirghiol, proiectul fiind oprit din cauza unui scandal public legat de lipsa avizelor necesare și de amplasarea construcției într-o zonă protejată.
În final, omul de afaceri a fost nevoit să dărâme construcția, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.8° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)




.jpg_t.jpg)