REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Gimnasta Ana Bărbosu va fi apărată de avocatul Simonei Halep. Sportiva riscă să fie suspendată

Gimnasta Ana Bărbosu va fi apărată de avocatul Simonei Halep. Sportiva riscă să fie suspendată

A.F. 16 februarie 2026 | 00:00 754

Ana Bărbosu va fi apărată de Howard Jacobs, celebrul avocat care a reprezentat-o pe Simona Halep în cazul de dopaj și care a reușit să-i reducă pedeapsa la TAS, potrivit Golazo. Gimnasta riscă suspendarea pentru că a ratat trei controale anti-doping în ultimele 12 luni.

Gimnasta Ana Barbosu va fi aparata de avocatul Simonei Halep. Sportiva risca sa fie suspendataAna Bărbosu

Gimnasta ar putea să fie suspendată

Ana Bărbosu a încălcat de trei ori regulamentul anti-doping instituit de World Anti-Doping Agency (WADA) și riscă o suspendare de 2 ani. Acesta poate să fie redusă la 12 luni.

Universitatea Stanford a intervenit și a dorit ca românca să fie apărată de Howard Jacobs. De altfel, onorariul care se ridică la câteva sute de mii de euro v fi suportat de universitate.

Ce a făcut Ana Bărbosu

Gimnasta de 19 ani a încălcat regulamentul de trei ori, odată în România și de două ori în SUA. În România, acesta nu a fost găsită de ofițerii anti-doping de la Agenția Națională Anti-Doping la adresa pe care o lăsase drept contact.

Nici în SUA nu a fost de găsit. Ultima dată chiar în urmă cu câteva zile, atunci când ofițerii anti-doping au mers în campusul Universității Stanford, fără a se legitima. Potrivit sportivei, care a introdus informațiile în programul ADAMS aceștia au mers la sala de fitness. Ana era însă în camera sa.

„Programul ADAMS” este Sistemul de administrare și gestionare antidoping, un instrument securizat al Agenției Mondiale Antidoping (WADA), care centralizează datele sportivilor.

În care nu există o amânare, astăzi este ultima zi în care apărarea Anei Bărbosu poate depune dosarul cu explicații.

Ana Bărbosu se pare că le-a comunicat deja avocaților Sabin Gherdan și Mădălina Diaconu faptul că va fi apărată de Howard Jacobs.

Cine este avocatul Howard Jacobs

Howard Jacobs este unul dintre cei mai cunoscuți avocați. A reprezentat peste 200 de sportivi, printre care Maria Sharapova, Veronica Campbell Brown, Floyd Landis, Marion Jones, Tim Montgomery sau Simona Halep. De fiecare dată a reușit să obțină reduceri semnificative ale pedepselor în cazurile de dopaj.

Howard a reprezentat-o pe Halep la recurs, și a obținut reducerea pedepsei de la 4 ani la doar 9 luni, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere