Guvernul spaniol exclude organizarea unui referendum pe tema monarhiei
Guvernul spaniol exclude organizarea unui referendum pe tema monarhiei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul spaniol a exclus miercuri organizarea unui referendum privind monarhia, ceea ce ar presupune o reformă constituţională, şi a garantat că ''şefia statului nu este în discuţie'' deoarece se înscrie în ''cadrul constituţional'' al Spaniei, informează EFE, citată de Agerpres.
Prim-vicepreşedinta guvernului, socialista Carmen Calvo, a răspuns în acest mod în Congres unei întrebări adresate de deputatul EH-Bildu (extrema stângă separatistă bască) Jon Ińarritu care a vrut să afle ''ce ar trebui să se mai întâmple'', dincolo de informaţiile din presă privind presupusele activităţi frauduloase ale regelui emerit Juan Carlos I, pentru ca să se pună problema unui referendum privind monarhia.
Calvo a vorbit şi despre magnitudinea unei reforme constituţionale de acest tip, pentru care ar fi nevoie de un amplu acord parlamentar şi de convocarea unui referendum. Calvo a insistat că, într-o democraţie, se poate dezbate orice subiect, însă a insistat pe respectarea actualului cadru constituţional spaniol şi pe respectarea conducerii statului.
Tot miercuri, într-un interviu acordat EFE, ministrul justiţiei Juan Carlos Campo a atras atenţia că monarhia este o instituţie ''aflată deasupra chiar şi a persoanelor care o încarnează'' şi s-a declarat convins că ''justiţia, dacă trebuie să acţioneze, va acţiona'' în privinţa activităţilor fostului rege al Spaniei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.5° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)









