REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Horia ȚUȚUIANU, PSD: Teama mea este că proiectele la care am lucrat nu se vor duce la îndeplinire

Horia ȚUȚUIANU, PSD: Teama mea este că proiectele la care am lucrat nu se vor duce la îndeplinire

Replica API 28 noiembrie 2020 | 00:23 3892

Horia Țuțuianu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, este unul dintre cei mai activi social democrați din Constanța. În cei patru ani de mandat, a reușit să implementeze zeci de proiecte, după ce a bătut la ușile ministerelor pentru a primi bani în vederea implementării acestora. Cu toate acestea, colegii săi de partid nu l-au mai vrut pentru încă un mandat, însă îl susțin în cursa pentru alegerile parlamentare. Ocupă prima poziție pe lista PSD Constanța pentru Camera Deputaților și speră să fie una dintre vocile constănțenilor în Parlament. Cum a ajuns Horia Țuțuianu de la candidat pentru șefia Consiliului Județean, la candidat pentru parlamentare a dezvăluit chiar el, într-un interviu acordat ziarului Replica. Tot în cadrul interviului a făcut o retrospectivă a mandatului la CJ, dar a vorbit și despre prioritățile în Parlament.

Cum a ajuns Horia Țuțuianu de la candidat pentru șefia Consiliului Județean, la candidat pentru parlamentare? ”A fost o decizie a partidului, sunt membru al Partidului Social Democrat de 20 de ani, și ceea ce se hotărăște la partid, așa se face. La Senat candidează Felix Stroe și la Camera Deputaților Horia Țuțuianu, pe primul loc.

Țuțuianu: Am preluat CJ cu o datorie de 34%. Datoria, în acest moment, este de 2%.

Deși sunt voci care susțin că în ultimii patru la Consiliul Județean nu s-a muncit, Horia Țuțuianu intervine și spune că s-a muncit la foc continuu, lăsând noii conduceri să ducă la îndeplinire nu mai puțin de 40 de proiecte.

”Când am preluat conducerea CJ, în 2016, au fost tot felul de probleme legislative la vremea respectivă. Nu a fost un mandat ușor, dar a fost un mandat în care am reușit să punem amprenta pentru creșterea calității vieții pentru cetățenii județului Constanța. Am încercat să pun fiecare om pe poziția lui și am lucrat cu oameni competenți, oameni profesioniști, oameni pregătiți. Am preluat Consiliul Județean cu o datorie de 34%. Datoria, în acest moment, este de 2%. Pe toate palierele am adus bani din fondurile europene, am semnat contracte de finanțare și contractele de lucrări. La multe am și dat ordinul de începere al lucrărilor, ca și exemple vă pot da Muzeul de Istorie, Cetatea Histria, Cetatea Casium, Mozaicul, Mormântul pictat Hypogeu, drumurile județene. Împreună cu Lucian Lungoci am pus la cale plan de modernizare a drumurilor județene și cred că am și reușit. Era o societate care avea 70 de milioane de lei datorie, a ajuns la 14 milioane datorie și am reușit să reabilităm 98% din drumurile județene. Nu știu dacă vreun județ din țară se poate lăuda că are 98% din drumurile județene reabilitate. Sunt aproximativ 40 de proiecte care trebuie duse la îndeplinire.”

Horia Țuțuianu: Singura teamă pe care o am este că proiectele la care am lucrat nu se vor duce la îndeplinire

Întrebat dacă se teme de ceva, după activitatea din Consiliul Județean, candidatul PSD la Camera Deputaților spune că este foarte liniștit și împăcat cu sine: ”Nu mă tem decât de Dumnezeu! Eu știu că tot ceea ce am făcut la Consiliul Județean am făcut doar pentru constănțeni. M-am luptat 4 ani de zile. Nu am de să mă tem. Poate singura teamă pe care o am este că proiectele la care am lucrat cu echipa PSD nu se vor duce la îndeplinire. Sunt foarte multe proiecte lăsate în spate. Spitalul de pediatrie este proiectul de suflet al PSD, este proiectul meu de suflet. Trebuie să continue studiile pe care le-am început, studiile de fezabilitate și proiectul propriu-zis. Eu pornisem toate discuțiile cu băncile pentru a lua a creditare".

Care sunt proiectele lui Horia Țuțuianu pentru Camera Deputaților!

Fostul președinte al Consiliului Județean mizează foarte mult pe sănătate. Vrea un Centru Multifuncțional la Constanța. ”Constănțenii cunosc planul de guvernare al PSD. Am reușit în acești patru ani de zile să reînființăm secția de neonatologie, secția de gastroenterologie, secția de neurologie, secția de ginecologie. Tot pe sănătate îmi voi axa atenția cel mai mult. În programul de guvernare sunt 800 de centre multifuncționale. Mă voi zbate ca mare parte din aceste centre să fie în Județul Constanța.

Care ar fi soluțiile PSD în pandemie?

”Cu măsuri pragmatice, foarte bine stabilite, puteau lua decizia de a lăsa școlile deschise. Acest învățământ online nu educă un copil. Eu sper să nu fie o generație de sacrificiu. Dar la modul în care se desfășoară lucrurile în această perioadă, nu ne îndreptăm spre ceva bun. Avem 10.000 de cazuri zilnice, 10.000 de morți, nu se întreabă nimeni de ce am ajuns în această situație. Măsurile trebuiesc luate obiectiv, pragmatic. Erau așa urgente aceste alegeri? Nu puteam să le amânăm până la primăvară? ”, se întreabă Țuțuianu.

Țuțuianu: Nu am mai vorbit cu Decebal Făgădău

Cum arată Constanța, după o lună PNL, în viziunea lui Horia Țuțuianu? ”Stă pe loc. Eu am sperat că poate timpul este scurt pentru a încerca să pui lucrurile la punct sau să încerci să dezvolți. Lucrurile stagnează, nu se întâmplă nimic. Tot interesul acum este unde să ne punem oamenii pe funcții, unde să facem concursuri cu dedicație specială. Nu asta este menirea unui primar sau al unui președinte de Consiliu Județean. Menirea este să crească bunăstarea cetățeanului pe care îl reprezintă. Proiectele nu merg, este un haos total”, a spus candidatul PSD. Întrebat dacă a mai vorbit cu fostul său coleg, Decebal Făgădău,acesta a precizat: ”Nu am mai vorbit cu el de 3 săptămâni. Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat. Te ridici și mergi mai departe”.

Mai multe declarații de interes local, dar și ce mesaj transmite constănțenilor, cu ocazia alegerilor locale, puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

Cod Mandatar Financiar PSD 11200020

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102