REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
16.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Hoti aratati cu degetul de colegii de breasla

Hoti aratati cu degetul de colegii de breasla

Replica API 29 iulie 2010 | 00:00 251

Pedeliştii sunt hoţi, zice Ponta, preşedintele PSD. De fapt, Ponta s-a referit la Videanu, dar la modul general oricum asta este declaraţia pesediştilor, e "sloganul" lor de acum înainte, păşind fără graţie, mai mult călcând în străchini către un 2012 glorios. La cum arată acum situaţia pentru PDL, la cum se mişcă lucrurile în ţară, PDL poate să-şi spună "pa" şi să facă loc social-democraţilor, care nu sunt mai breji, dar poporul este acum mânios. La modul general, pedeliştii sunt mincinoşi, iar treaba cu "hoţii" are câteva exemple demne de invidiat. Nu mă refer la oameni de la vârf, gen Videanu, la fel cum nu m-a impresionat deloc declaraţia lui Ponta. A sunat strâmb şi deloc a discurs electoral elegant. Chiar a înclinat să semene a liderul unui alt partid. Trecând însă peste apariţia liderului PSD, şi revenind la hoţi, exemplele în teritoriu au început să depăşească stadiul de zvonuri. Iar acolo unde avem încă zvonuri, e clar că în campania electorală vor fi scoase şi elementele "artileriei grele" la înaintare, şi anume documente. Au început deja să apară diverse hârtii, în cazul unora - primari, parlamentari, consilieri. E o nebunie, este extraordinar: politicienii sunt cei mai tari investigatori în anumite momente, de fapt coordonatori ai unora care investighează, mai ales atunci când vor să-şi "facă" adversarul. Nu mai este liber să afle presa unde locuiesc politicienii ori ce conturi au? Nici o problemă, ne poate interzice la orice orp legea să avem accesul la astfel de date. Nici o problemă: adversarii politici ai lui X sau Y vor fi darnici, vor avea tot timpul şi interesul din lume să ne ofere datele care îi plasează pe unii şi pe alţii într-o lumină proastă. Spun lucrurile acestea în virtutea unor hârtiuţe buclucaşe pe care le-am văzut zilele acestea. Aşa arată câmpul de luptă politică. Şi nu suntem nici măcar în 2011, darămite în 2012. De la campanie la campanie ni se promiteau bătălii de idei, de proiecte. Frecţii! - ca să spun aşa. Pe de altă parte, metodele pe care unii le-ar cataloga murdare, sunt numai bune. Unele informaţii trebuie să le afle opinia publică, să ştie cine şi cât a furat din buzunarul contribuabililor (iată un cuvânt pe care îl iubesc atât de mult în campanie politicienii).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108