Lia Savonea contraatacă: ÎCCJ acuză „interpretări selective“ în spațiul public și explică de ce litigiul cu Guvernul continuă

Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, susține că procesul pe care l-a câștigat împotriva Guvernului privind restanțele salariale și decizia CEDO „privesc chestiuni juridice distincte“.

Lia Savonea

„Decizia CEDO și litigiul ÎCCJ cu Guvernul privesc chestiuni juridice distincte. Instanța supremă a luat act de decizia pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și consideră că aceasta trebuie analizată în integralitatea sa, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei și la ansamblul considerentelor reținute de Curte. Decizia reafirmă principii fundamentale ale statului de drept: caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești definitive, obligația autorităților publice de a asigura executarea acestora și necesitatea respectării echilibrului dintre drepturile individuale și interesul public. Totodată, Curtea recunoaște că executarea obligațiilor financiare ale statului poate fi eșalonată, în condiții determinate, fără ca această posibilitate să echivaleze cu înlăturarea obligației de plată sau cu lipsirea de efecte a hotărârilor definitive. În acest context, este necesară o distincție juridică esențială între situația examinată de CEDO și litigiul inițiat de Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Guvernului și a Ministerului Finanțelor“, spune ICCJ într-un comunicat de presă.

În opinia Instanței supreme, cauza analizată de CEDO a privit compatibilitatea mecanismelor succesive de eșalonare și a întârzierilor în executarea hotărârilor judecătorești cu garanțiile oferite de Convenție, în timp ce litigiul inițiat de ICCJ nu a avut ca obiect contestarea, în principiu, a posibilității legale de eșalonare a obligațiilor financiare și nici înlăturarea mecanismelor instituite de legiuitor.

„Problema juridică supusă instanței naționale a vizat respectarea de către autoritățile executive a propriului cadru normativ și îndeplinirea obligațiilor care decurg din acesta, inclusiv în ceea ce privește asigurarea resurselor bugetare necesare executării hotărârilor judecătorești, potrivit chiar calendarului de eșalonare stabilit unilateral de către Guvern. Cu alte cuvinte, una este posibilitatea statului de a reglementa modalitatea și calendarul executării unor obligații, iar alta este obligația autorităților statului de a respecta chiar regulile pe care le-au instituit. Această distincție este esențială pentru înțelegerea corectă a celor două cauze. Decizia CEDO nu reprezintă o soluționare a litigiului inițiat de Înalta Curte și nu poate fi prezentată ca validând sau invalidând automat pretențiile formulate într-un proces cu obiect și temeiuri juridice distincte“, adaugă ICCJ.

Înalta Curte spune că „respectă“ autoritatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și consideră că dezbaterea publică trebuie să pornească de la conținutul efectiv al deciziei, nu de la „interpretări selective“ sau de la extrapolări care depășesc limitele cauzei examinate.

Reacția ICCJ vine după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație considerate a fi discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari.

Reclamanți în acest caz au fost cinci judecători sau foști judecători români, care au obținut hotărâri judecătorești favorabile prin care Ministerul Justiției și instanțele la care și-au exercitat funcția de magistrat au fost obligate să le acorde beneficii financiare, din care ar trebui să mai primească, conform susținerilor reclamanților, sumele de 60.000 de euro, 30.000 de euro, 107.454 de euro, 571.89 de euro și 381.868 de euro.

Datorită valorii ridicate a sumelor în cauză, Guvernul a adoptat, începând din 2009, mai multe acte normative succesive pentru a eșalona plata acestora.

Tot din decizia CEDO, s-a aflat faptul că, în perioada 2006 - 2022, Ministerul Justiției a plătit magistraților, în executarea hotărârilor judecătorești și a deciziilor administrative, suma de 604.398.190 de euro.

De asemenea, CSM a plătit, din 2006 până în iunie 2026, suma de 27.641.575 de euro, în timp ce ICCJ a plătit, la rândul său, pentru perioadele cuprinse între 2010 și 2022, aproximativ 1 miliard de euro.

Potrivit Guvernului, pentru anul 2026, ICCJ și Parchetul General, în calitate de ordonatori de credite, au solicitat alocarea sumei totale de aproximativ 1,4 miliarde de euro cu titlu de restanțe neplătite decurgând din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi.

În motivarea deciziei, CEDO atrage atenția că judecătorii, care au admis cererile altor magistrați privind revendicări de natură salarială, sunt susceptibili să se fi aflat în conflict de interese, deoarece aveau și ei un interes patrimonial personal.

„În plus, instanțele par să își fi depășit rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii, situație susceptibilă să creeze impresia unui conflict de interese interinstituțional care relevă o tensiune între puterea judecătorească și puterile legislativă și executivă. Or, Curtea subliniază că judecătorul național nu are sarcina de a se substitui autorităților naționale competente în alegerea politicilor bugetare și economice, prioritățile în materie de cheltuieli și alocarea resurselor publice intrând în competența puterilor executive și legislative, care dispun, în acest domeniu, de o largă marjă de apreciere“, este una dintre concluziile CEDO, scrie Agerpres.