REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.3° Constanța Lun., 5 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7603
21.3° Constanța Luni, 5 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7603
 

ICI București a găzduit reuniunea de lansare a proiectului RO AI Factory

ICI București a găzduit reuniunea de lansare a proiectului RO AI Factory

Andra IMPARATELU 5 octombrie 2026 | 16:00 141

Cercetătorii și firmele din România vor putea dezvolta și testa soluții de inteligență artificială folosind infrastructura și expertiza puse la dispoziție prin RO AI Factory. Proiectul, pentru care ICI București are rol de hosting entity, urmărește să reducă barierele de acces la resurse avansate de calcul, inclusiv pentru start-up-uri și întreprinderi mici și mijlocii.

ICI Bucuresti a gazduit reuniunea de lansare a proiectului RO AI Factory

Implementarea proiectului s-a aflat în centrul reuniunii „RO AI Factory Kick-off Meeting: Building Romania’s AI Ecosystem”, desfășurată luni, 5 octombrie 2026, la sediul ICI București. Evenimentul a reunit partenerii consorțiului și reprezentanți ai instituțiilor naționale și europene pentru a discuta dezvoltarea RO AI Factory și integrarea sa în rețeaua europeană de AI Factories.

„România nu poate rămâne doar un consumator de inteligență artificială. Avem specialiști și echipe de cercetare care pot dezvolta soluții, dar trebuie să aibă și cu ce să lucreze. Prin RO AI Factory, le vom oferi acces la putere de calcul și sprijin din partea experților. Vrem ca infrastructura să fie folosită, inclusiv de firmele mici, și să vedem rezultatele cercetării aplicate în industrie și în administrație”, a declarat în deschiderea evenimentului Adrian-Victor Vevera, directorul general al ICI București.

În cadrul reuniunii, Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a abordat rolul României în ecosistemul european de inteligență artificială, iar Daniel Surdu, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cercetare, a prezentat perspectiva națională asupra AI, cercetării și calculului avansat. Christos Datsikas, programme manager - infrastructure, și Georgiana Glodeanu-Bosancian, financial officer, reprezentanți ai EuroHPC JU, au intervenit online în sesiunea dedicată rețelei europene de AI Factories. Mihnea Moisescu a susținut o intervenție din partea Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, în sesiunea privind trecerea de la propunerea de proiect la implementare.

Reuniunea a continuat cu o sesiune de lucru a consorțiului, dedicată coordonării proiectului, serviciilor pentru utilizatori, accesului securizat la date și dezvoltării responsabile a inteligenței artificiale. Partenerii au discutat, de asemenea, programele de formare, spațiile de colaborare și legăturile cu inițiativele europene și naționale.

Pe lângă puterea de calcul, viitorii utilizatori vor beneficia de instrumente pentru dezvoltarea modelelor AI, sprijin tehnic și programe de formare. Serviciile se vor adresa echipelor de cercetare, universităților, start-up-urilor, IMM-urilor și instituțiilor publice care au nevoie de resurse pentru a dezvolta, testa și valida soluții de inteligență artificială.

Proiectul se va concentra pe cinci domenii: industria și producția, securitatea cibernetică, științele vieții, serviciile publice digitale și sistemele autonome. Accesul la infrastructură și expertiză va susține atât cercetarea în aceste domenii, cât și dezvoltarea unor aplicații pentru economie și administrație.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere