Ilie Bolojan își mărită fata cea mare. Nunta are loc într-un „palazzo“ din Oradea, de 400 de locuri
Ilie Bolojan își mărită fata cea mare. Nunta are loc într-un „palazzo“ din Oradea, de 400 de locuri
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLucia Maria Bolojan, fiica cea mare a fostului premier Ilie Bolojan, se mărită astăzi, într-un local de lux cu 400 de locuri, conform surselor Gândul din Partidul Național Liberal. Ginerele ar fi Daniel Bota, descris de presa locală din Bihor ca fost coleg de liceu cu mireasa. El ar fi fost fotbalist și acum este antreprenor. Nunta are două perechi de nași,Victor și Lavinia Puternity, alături de Andrei și Iulia Săftescu.
Ilie și Lucia Maria Bolojan, Palazzo Grand Hall, Oradea
Cine este ginerele lui Ilie Bolojan
Lucia Maria, de profesie arhitectă, urmează să își unească destinul sâmbătă, 14 noiembrie, cu Daniel Bota, originar din zona Munților Apuseni. Cei doi ar fi fost colegi de liceu și au o relație de lungă durată.
Daniel Bota a avut o carieră de sportiv, el a evoluat ca jucător la echipa de fotbal FC Bihor, regăsindu-se în lotul formației în anul 2013, pe vremea când echipa activa în Liga a II-a. În prezent, acesta s-a retras din sport și activează în mediul privat, ca antreprenor, conform presei locale din Bihor.
Mirii, la Palazzo Grand Hall, Oradea
Ceremonia religioasă și petrecerea de la „Palazzo”
Ceremonia religioasă va avea loc la emblematica Biserică cu Lună din Oradea. Ulterior, mirii și invitații se vor retrage pentru petrecerea de nuntă, care se va desfășura la sala de evenimente „Palazzo Grand Hall”, din Oradea. Locația are o capacitate de aproximativ 400 de locuri, fiind așteptați numeroși invitați, de la rude și prieteni apropiați, până la oameni de afaceri și politicieni influenți.
Palazzo Grand Hall este un local din Oradea cunoscut pentru găzduirea evenimentelor private, care dispune de o sală principală cu o capacitate de 400 de persoane, precum și de un spațiu secundar, mai restrâns. Locația promovează organizarea de zile de naștere, nunți, botezuri, banchete și chiar și conferințe și are, printre facilități, o grădină interioară și parcarea păzită, cu peste 150 de locuri.
Palazzo găzduiește și evenimente la care poate avea acces publicul larg, cum este cel pregătit pentru 21 noiembrie, Rivo Loco, unde vor fi prezenți artiști și DJ, prețul de intrare fiind de 120 de lei pentru intrarea generală și 250 de lei pentru zona VIP.
Cu privire la costurile evenimentului din familia lui Bolojan, nu există un tarif cunoscut. Totuși, o platformă specializată în organizarea nunților indică o medie orientativă undeva la 200 de lei pentru un meniu în județul Bihor, dar prețul diferă, evident, în funcție de preparatele oferite și alte cerințe ale celor care închiriază localul.
Liderul PNL s-ar fi implicat personal în organizarea evenimentului fiicei sale. De altfel, prezența lui Ilie Bolojan la astfel de evenimente a fost notată și recent, când a participat la nunta șefei sale de cabinet, eveniment desfășurat discret în județul Covasna.
Cine este Lucia Maria, fiica cea mare a lui Ilie Bolojan
Departe de agitația scenei politice, fiica cea mare a premierului Ilie Bolojan, Lucia-Maria, și-a construit o carieră solidă în arhitectură. A absolvit Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, apoi a urmat o carieră în domeniu, colaborând cu birouri de profil din România și din străinătate.
De-a lungul anilor, fiica premierului a fost implicată în proiecte arhitecturale importante și a colaborat cu clienți din Italia, Marea Britanie, Germania, Israel, Spania și, mai recent, din Asia de Est, scrie gandul.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.1° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)








.jpg_t.jpg)
