Ilie Bolojan, turneu de imagine înainte de votul decisiv din Parlament: 'E creșa cu numărul 66'
Ilie Bolojan, turneu de imagine înainte de votul decisiv din Parlament: 'E creșa cu numărul 66'
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPremierul Ilie Bolojan a participat vineri la inaugurarea unei noi creșe în municipiul Suceava. Vizita are loc cu câteva zile înainte de votul moțiunii de cenzură din Parlament. O vizită de imagine, politică, pe bani guvernamentali la un obiectiv care nici măcar nu a fost recepționat și nu beneficiază de nici un fel de utilități.
Investiția, în valoare de peste 20 de milioane de lei, a fost realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și face parte din programul național de construire a infrastructurii pentru educația timpurie.
Creșă de 110 locuri, finanțată din fonduri europene
„E creșa cu numărul 66 din programul național finanțată prin fonduri europene și mă bucur că acest cartier al Sucevei va avea din toamna acestui an o creșă funcțională, o creșă care prin cele 110 locuri pe care le oferă copiilor din acest cartier va fi un sprijin pentru aceste familii”, a declarat premierul.
Ce nu știe premierul sau nu i s-a spus e ca a inaugurat o creșă care nu are nici utilități, nici curent, nici apă, nimic. Mai mult, recepția lucrării nu este făcută.
Bolojan a subliniat și rolul autorităților centrale în susținerea funcționării creșelor, menționând implicarea Ministerului Dezvoltării și a Ministerului Educației în finanțarea programelor și acoperirea cheltuielilor de personal.
„Vreau să mulțumesc Ministerului Dezvoltării și Educației pentru că au pregătit în acești ani programe prin care cheltuielile cu personalul la creșele din România sunt preluate în bugetul Ministerului Educației”, a adăugat acesta.
Fără declarații despre moțiune
În ciuda contextului politic tensionat, premierul a evitat întrebările jurnaliștilor legate de moțiunea de cenzură care urmează să fie votată marți în Parlament.
Ilie Bolojan urmează să susțină o conferință de presă în cursul zilei, tot la Suceava, începând cu ora 13.30, potrivit știripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.2° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)