REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° ConstanÈ›a Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11° ConstanÈ›a Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Imagini din satelit: Rusia intensifică pregătirile de război la granița cu Ucraina

Imagini din satelit: Rusia intensifică pregătirile de război la granița cu Ucraina

Replica API 4 februarie 2022 | 00:08 1535

Noi imagini din satelit sugerează că Rusia a crescut gradul de pregătire a desfăşurărilor sale militare în Belarus, Crimeea şi în vestul Rusiei prin aducerea de mai mult personal şi trupe, a semnalat miercuri o companie privată de imagini prin satelit din SUA, citată de Reuters şi stiripesurse.ro.

Reuters nu a putut verifica în mod independent imaginile provenite de la Maxar Technologies, cu sediul în SUA, despre care compania spune că au fost realizate între 19 ianuarie şi 1 februarie.

O acumulare militară rusă în apropiere de frontiera cu Ucraina a alimentat temeri că Rusia ar avea în vedere un atac împotriva ţării vecine, ceea ce Moscova neagă.

Potrivit părţii ruse, trupele şi tehnica transferate în Belarus, în nordul Ucrainei, au ca scop manevre comune.

Într-un comunicat, Maxar remarcă faptul că, deşi Rusia a desfăşurat unităţi militare şi tehnică în ultimele două luni în apropierea Ucrainei, în multe cazuri au fost observate puţine trupe sau noi utilităţi de cazare pentru o suplimentare de trupe.

Aceasta sugerează că unele dintre unităţi au fost prepoziţionate sau desfăşurate înainte, iar noile imagini arată noi desfăşurări semnificative în Belarus şi mai mult personal în diverse situri militare, conform companiei citate.

'Corturi de campanie pentru personal au putut fi observate practic în aproape fiecare loc de desfăşurare a trupelor în Belarus, Crimeea şi în vestul Rusiei, ceea ce sugerează că unităţile au fost completate cu trupe şi a fost mărit nivelul general de pregătire', consideră cei de la Maxar. 'În plus, antrenamente locale (inclusiv tiruri de artilerie şi antrenamente de instruire) au putut fi observate în numeroase poligoane', potrivit acestora.

Konrad Muzyka, directorul companiei de consultanţă Rochan din Polonia, a spus că propria sa analiză constată o creştere de personal în unităţile care erau prepoziţionate în apropierea Ucrainei şi în special în Crimeea, anexată de Rusia în 2014. Expertul polonez apreciază că pe lângă exerciţiile militare ruso-belaruse prevăzute pentru această lună ar putea avea loc manevre şi în Crimeea şi în vestul Rusiei.

'Cea mai mare întrebare este ce se va întâmpla după. Vor reveni la bazele lor? Sau vor înainta spre avanposturi? Exerciţiul în sine le oferă o ocazie excelentă de a-şi camufla mişcările spre avanposturi', spune el.

Ministerul belarus al Apărării anunţase anterior că trupele ruse transferate în Belarus pentru exerciţiile comune se vor întoarce la bazele lor de dislocare permanentă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212