REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

În atenţia celor care au puterea în mâini şi nu fac nimic: SĂRĂCIE CUMPLITĂ în sudul judeţului. Imagini DEZOLANTE

În atenţia celor care au puterea în mâini şi nu fac nimic: SĂRĂCIE CUMPLITĂ în sudul judeţului. Imagini DEZOLANTE

Replica API 5 octombrie 2017 | 11:03 384

A doua zi de la inaugurarea PTF Lipniţa: o singură maşină în tranzit şi cheltuieli de 30.000 de lei pe lună în cârca primăriei!

A doua zi de la inaugurarea PTF Lipniţa: o singură maşină în tranzit şi cheltuieli de 30.000 de lei pe lună în cârca primăriei!

Constanța - orașul port freamătă, semnează parteneriate și se înfrățește cu porturi europene și internaționale. Municipiul Constanța nu duce lipsă de evenimente culturale, summituri internaționale, comerț, iar turismul merge an de an, litoralul se umple de turiști. Dar imaginea se schimbă cu cât înaintăm înspre granița cu Bulgaria, unde casele de chirpici adăpostesc sărăcie, izolare și... lipsă de speranță. Între timp, mai-marii judeţului se bucură că au mai bifat o „realizare”, în prezenţa premierului mut Mihai Tudose şi a ministrului cu pantofi galbeni, Carmen Dan: un nou punct de trecere a frontierei.

O altă lume se ascunde în spatele perdelei economice din nordul județului Constanța. Cu cât ne apropiem mai mult înspre granița cu Bulgaria, înspre interiorul județului – Negru Vodă, Dobromir și Lipnița – imaginea sărăciei din sate este una dezolantă, ascunsă de ochii celor care văd Constanța doar ca pe un județ port la Marea Neagră, cu un turism care merge an de an, pe podium dacă ne luăm după valoarea PIB-ului din anul 2016. Aceste cifre sunt necunoscute pentru oamenii care stau în satele din apropierea graniței cu Bulgaria, unde casele de chirpici au crăpături, gardurile sunt mâncate de timp, iar oamenii simpli sunt rupți de actualitate.

„La Gorun, au rămas 50 de persoane... iar omologul bulgar îmi spunea că au o populație de 5.800 de persoane, dar în cele 15 localități în componență sunt sate cu 25-30 de locuitori. Situația este asemănătoare. Mă întreba dacă avem peco în localitate. Nu avem. E la Băneasa. Iar ei au. Înseamnă că ai noștri nu se vor mai duce să ia benzină de la Băneasa, că doar trec aici la 5 kilometri, decât să se ducă la 20 de kilometri. Nu numai la noi este problema asta socială. Este la modul general. Zona este preponderent agrară, nu sunt agenți economici care să absoarbă forță de muncă sau, dacă oferă, este doar temporar.

Oamenii au nevoie de bani. Trece luna, vine factura. Dacă nu au un venit, vă dați seama. Tineretul a fost cel care a plecat primul pentru că nu au reținerea față de necunoscut. Pleacă repede, oriunde ar fi, fără să se gândească prea mult. Maturii și bătrânii sunt mai reticienți, mai conservatori. Cei care au rămas cu teren - puțini - sunt dependenți de utilaje, iar dacă nu ai utilaj, oamenii sunt la mâna arendașului. Degeaba au 4000-5000 de metri dacă zona este aridă”, a precizat edilul din Lipnița, Florin Crăciun.

Ei își văd de treabă – agricultură și creșterea animalelor și, cel mai clar, trecerea timpului. Nu au semnal la telefon, nu au canalizare și nu sunt afectați de creșterea prețului la carburant sau a ROBOR-ului. Iar acum, odată cu deschiderea noului P.T.F. Lipnița, urmat în viitor și de cel de la Dobromir, traficul rutier va fi mai intens. Un gust amar a rămas și în gura primarului din Lipnița, care are acum o responsabilitate în plus – întreținerea punctului de frontieră, acesta fiind îngrijorat de viitoarea implicare financiară a unității administrativ teritoriale pe care o conduce. Dar situația lor va rămâne, cel mai probabil, aceeași.

„Sperăm că alocarea asta pentru noul punct de trecere a frontierei din Lipnița să fie cât mai repede minimalizată. În momentul de față, curentul este asigurat prin generatoare electrice, o soluție de moment. Se consumă în jur de 200 de litri în 24 de ore pentru a avea curent acolo. Practic, avem sprijinul Consiliului Județean prin care ne-a asigurat că ne ajută să facem cât mai repede conexiunea la curent electric. Asta este situația. Nu pot să mă ascund după deget.

M-am asigurat că în ceea ce se consumă acolo sunt susținut de CJC. Eu le-am spus că eu din buget nu pot să susțin această cheltuială enormă. De unde bani? Se vede de la o poștă trecând pe drum... Noi nu aveam cheltuielile respective incluse în buget. La momentul în care s-a făcut bugetul pe anul acesta nu se știa dacă se deschide PTF Lipnița. Ele vor fi suportate de CJC. Combustibilul este suportat de către Primărie acum pentru generatoare. La o lună se consumă 6 tone, asta înseamnă 30.000 de lei”, a spus primarul comunei Lipnița, Florin Crăciun.

Imaginile sărăciei din zonă nu pot fi șterse cu buretele de promisiuni politice, de promisiuni administrative, ci doar prin fapte. Lipsa unui grup sanitar în locuință, WC-ul din curte fiind vizibil de la șosea în cele mai multe cazuri: iată imaginea satului românesc! Situația este atât mai urât dacă facem referire la ajutoarele sociale. Acestea sunt mult mai puține față de anii trecuți. Asta pentru că s-a modificat legislația, iar din câteva sute de dosare... până acum, în anul în curs sunt doar 8 dosare depuse la Primăria Lipnița.

„Eu nu am multe cazuri sociale. Am doar 8 dosare până acum depuse față de alte comune. Au fost munci ocazionale, practic au fost sistate acestea. Nici iarna trecută nu am avut decât 12 dosare. Nu știu câți lucrează din cei care nu au venituri, dar modificările legale i-a făcut pe mulți să nu mai poată accesa aceste dosare. Înainte erau câteva sute, 200-300. Cei 8 nu au drept de muncă. În comparație cu Băneasa sau Dobromirul care au mai mulți de etnie turcă și nu au teren, acolo Dobromirul are aproape 400 de dosare, iar la Făurei sunt alte câteva sute.

Dacă au mai mult de 2.000 de metri intravilan, dacă au grădina mai mare de 2.000 de metri pătrați, nu pot beneficia de ajutor social. Mulți zic că, decât să muncească acolo unde îi pune primăria, mai bine nu fac dosar. Populația este destul de săracă și îmbătrânită. Nu prea mai sunt tineri, vizibil vorbind, tot ce sunt tineri au plecat la muncă în afară și și-au luat și copiii de la școală. Mă îngrijorează situația asta pentru că, pe an ce trece, numărul copiilor se reduce. Rămân bătrânii care și ei se duc pe lumea cealaltă și rămân casele părăsite, cu un aspect deplorabil.

Casele nelocuite se depreciează, curțile nelocuite cu bălării înalte... chiar vorbeam cu omologul bulgar de la Kainargea. La ei este aceeași situație cu tineretul, iar bătrânii au rămas să ducă greul. S-a făcut legătura între trei localități, acest lucru este aspectul bun, căci era un drum foarte rău cu multe gropi. Acesta e avantajul nostru cel mai mare.

Punctul nu știu cât ne ajută. Ieri am cerut o situație să văd câte mașini au tranzitat și au fost undeva la vreo 21 de mașini. Astăzi (n.r. 4 octombrie), până la prânz a trecut doar una. Eu chiar am spus că va fi o euforie din asta de curiozitate să treacă toată lumea, apoi cred că doar în perioada estivală o să fie tranzit, când o să fie redirecționate. Pe aici este pentru micul trafic, căci nu au voie cu produse animale sau vegetale și este și restricția de 3.5 tone”, a punctat edilul.

Peisajul câmpiilor lucrate cu greu de țărani, a viei îngrijite, a porumbului strașnic aduc un zâmbet pe buze turiștilor și comercianților, dar situația financiară a locuitorilor (măsurată în felul cum arată casele) nu poate decât să îi aducă cu picioarele pe pământ pe cei care visează că județul Constanța se îmbogățește vară de vară. „Eu sper ca prin acest punct vamal deschis, pot apărea investitori fiind atrași de zona asta unde se poate circula liber și în felul acesta se pot face și locuri de muncă, să nu mai fie nevoită populația să plece”, a conchis Florin Crăciun.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Primari au furat si inca fura
0
0
Cei ce au condus catre astfel de conditii precare anumite unitati teritoriale: sate,comune,orase, etc isi vor primi pedeapsa. Sunt usor de identificat, pentru ca sunt chiar cei care v-au fost primari . Ramaneti in continuare barbati cu pzdasi la fel va ramane si starea dumneavoastra atat sociala cat si economica
2
0
cereti falimentul localitatii
1
2
Nu mai reca pwlla prin america.Nu ti ajunge cat te ai plimbat?.Asta este tara unde spui ...lucru bine facut.Ajuta tara asta dute la mata merkel si adu bani sa scoti tara din saracie daca mai vrei un mandat.
2
3
Jos tradatorii. Jos Mafia. Jos Ciuma Rosie.
3
2
Si oameni aia de acolo sunt niste putori niste oameni care stau pe ajutor social sunt si multi romi ai vazut tu rom la munca eu am vazut la adunat fiare sapa in pamant un km pt un kg fer nai bine muncea ca scote mai mult
4
1
Acuma e cam de cacat sa acuzi guvernele,oricare ar fi ele,ca unii inteleg sa faca afaceri bazandu-se pe munca angajatilor platita in scarba si a rezervarii unui profit personal la nivel mare,din ambitia de a avea acces imediat la cluburi de fite,la amante,la masini de firma si alte cheltuieli de nabab. Plus da,preturile la vanzarea produselor si serviciilor,oricum la nivel mult mai jos decat in tari in care beneficiarii au salarii decente.E bine asa. Romanii vor continua sa plece,nu este nimic grav,pentru ca ramanand in tara ar fi suferit pentru binele unor cacanari,crezand ca-s patrioti.
2
0
Sa ii multumeasca pentru saracie aluia pe care l-au trimis de mai multe ori in Senat: Nicolae Moga si formatiunii politice din care acesta face parte - PSD.
5
2
Ideea este sa se urbanizeze Romania, tinerii migreaza catre orase, vor disparea satele, nu e rau.
10
2
Acolo era ,,raiul"lui Nicusor Constantinescu,de acolo culegea si culege psd cele mai multe voturi.La prima vedere zici ca-si merita soarta,dar nueste asa.Marsavia si lacomia psd-ista este de nedescris prin tinerea la acest nivel de prostie si subzistenta a populatiei din zona doar pt a obtine voturi.
23
2

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367