În Norvegia şi Danemarca intră în vigoare primele măsuri de relaxare. Se redeschid şcoli și centre comerciale
În Norvegia şi Danemarca intră în vigoare primele măsuri de relaxare. Se redeschid şcoli și centre comerciale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestŞcolile norvegiene se vor redeschide începând de luni, în timp ce barurile de la 1 iunie, au declarat joi autorităţile din ţara nordică, unde numărul de noi cazuri de coronavirus scade în fiecare zi, relatează AFP, citată de Agerpres.
Evenimentele culturale şi sportive la care asistă până la 200 de persoane vor fi autorizate începând cu 15 iunie şi începutul campionatului de fotbal profesionist ar putea avea loc pe 16 iunie cu o reluare a antrenamentelor începând de joi, a indicat de asemenea guvernul.
''Obiectivul nostru este că, la 15 iunie, să redeschidem majoritatea lucrurilor care au fost închise'', a declarat premierul norvegian Erna Solberg, în cadrul unei conferinţe de presă.
''Dar există o condiţie importantă: nu vom relaxa măsurile la aceste date decât dacă vom reuşi să ţinem epidemia sub control'', a adăugat ea.
Norvegia a adoptat un regim de semi-izolare la jumătatea lunii martie pentru a opri răspândirea noului coronavirus.
În Danemarca, centrele comerciale se vor redeschide de luni, iar colegiile şi restaurantele din 18 mai, au anunţat joi autorităţile din ţara scandinavă.
Această redeschidere este însoţită de o serie de măsuri sanitare, în special respectarea unei distanţe de doi metri între oameni.
"Se datorează în principal faptului că am urmat recomandările autorităţilor sanitare de a menţine distanţa şi de a ne dezinfecta mâinile (...)", a declarat şeful guvernului danez, Mette Frederiksen, în cursul unei conferinţe de presă.
Fotbaliştii profesionişti pot să-şi reia antrenamentele acum, a spus ea.
Serviciul de împrumut din cadrul bibliotecilor precum şi activităţile asociative, în special sportive, în afară, vor fi autorizate din nou începând cu 18 mai, dată la care lăcaşurile de cult se vor putea de asemenea redeschide.
Danemarca a optat, de asemenea, la jumătatea lunii martie pentru un regim de semi-izolare pentru a opri răspândirea noului coronavirus.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
14.4° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)







