Încă o calificare miraculoasă! Constănţeanca Simona Halep, În sferturile de la Indian Wells
Încă o calificare miraculoasă! Constănţeanca Simona Halep, În sferturile de la Indian Wells
Este numărul 5 mondial!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEste numărul 5 mondial!

Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 5.946.740 dolari, marţi, după ce a învins-o de Eugenie Bouchard (Canada/N. 18), cu 6-2, 1-6, 6-4, într-o oră şi 39 de minute. Halep (22 ani, 7 WTA), a şasea favorită a competiţiei, a început excelent meciul şi a condus cu 5-0 în primul set, pe care şi l-a adjudecat cu 6-2, în 30 de minute, după o mică sincopă. Setul secund a început foarte bine, şi el, cu un break, dar apoi jocul nu i-a mai ieşit româncei, Bouchard (20 ani, 19 WTA) reuşind punct după punct, astfel că şi-a trecut în cont setul cu un sec 6-1 (27 minute). În decisiv, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, când Bouchard a reuşit un break (3-4), însă Simona a răspuns imediat, câştigând şi ea pe serviciul adversarei (4-4). Halep a reuşit să câştige şi următoarele două ghemuri şi setul cu 6-4, conform Agerpres. Simona şi-a adjudecat un cec de 104.000 dolari şi 215 puncte WTA şi va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Casey Dellacqua (Australia, 29 ani, 78 WTA) şi Lauren Davis (SUA, 20 ani, 66 WTA). Constănţeanca a mai întâlnit-o până acum doar pe Davis, pe care a învins-o cu 6-2, 6-0, anul trecut, chiar la Indian Wells, în primul tur. Halep are şansă să urce două poziţii în ierarhia mondială după Indian Wells. Pentru a ajunge pe locul 5 WTA, Simona este în competiţie directă cu Jelena Jankovic, locul 8 WTA, şi cu Petra Kvitova, locul 9 WTA. Ambele sunt prezente în optimile de finală, sârboaica urmând să joace împotriva Carolinei Wozniacki, în timp ce Kvitova o va înfrunta pe Dominika Cibulkova, mai scrie Agerpres. După partidă, Halep a afirmat: "Am jucat foarte bine în primul set, este o mare jucătoare, a revenit foarte bine, este o jucătoare dificilă. Mă bucur că am câştigat, sunt foarte fericită. Este bine să joci aici, poate voi juca mai bine în runda următoare. Vreau să văd cât de departe ajung".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
12.3° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)
