Încă un pas spre MODERNIZAREA DELFINARIULUI, anunțat de ministrul Turismului
Încă un pas spre MODERNIZAREA DELFINARIULUI, anunțat de ministrul Turismului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDocumentația proiectului de reabilitare a Delfinarului din Constanța urmează traseul „colectării” de avize și aprobări.
Potrivit ministrului Turismului, Bogdan Trif, documentația întreagă a ajuns la minister, iar la începutul lunii aprilie a.c. actele urmează să fie analizate în cadrul Comisiei Tehnico-Economice. „Ulterior, Consiliul Județean Constanța trebuie să facă proiectul tehnic și procedura de achiziție, apoi le acordăm și banii”, a afirmat ministrul Bogdan Trif, prezent la Constanța în cursul zilei de joi, 28 martie a.c..
Reamintim faptul că, potrivit documentelor de la Ministerul Mediului, privind situația grădinilor zoologice, acvariilor publice și centrelor de reabilitare, Secția Delfinariu din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are aviz de funcționare valabil până la data de 04.11.2023. După această dată, secția trebuie să se reautorizeze, nu înainte de modernizare, întrucât bazinele delfinilor nu mai corespund standardelor stabilite la nivel mondial.
La nivelul Consiliului Județean Constanța, instituție în subordinea căruia se află Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, a fost pus la punct un proiect care prevede extinderea bazinelor pentru delfini, cu posibilitatea de înființare și a unei “maternități” pentru mamifere. Totodată, susțin specialiștii care au lucrat la proiect, în noul Delfinariu ar urma să fie găzduiți noi delfini, pe care instituția îi va primi gratuit.
Proiectul a ajuns și în atenția Consiliului Local Municipal Constanța, în vederea obținerii autorizației de construcție. Investiția se ridică, potrivit proiectului CJC, la circa 5 milioane de euro, din care 2,5 milioane - bani de la guvern, documentația aferentă fiind deja pe masa Ministerului Dezvoltării. Restul de 2,5 milioane de euro ar urma să fie suportați de Consiliul Județean.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News