Incendiu puternic în ziua de Paște, la o mănăstire din Vâlcea. O măicuță a fost găsită decedată. Video
Incendiu puternic în ziua de Paște, la o mănăstire din Vâlcea. O măicuță a fost găsită decedată. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPompierii militari intervin în prima zi de Paște pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la Mănăstirea Bistrița, din localitatea Costești, județul Vâlcea. Incendiul se manifestă generalizat la nivelul acoperișului unei chilii, pe o suprafață de aproximativ 800 mp, cu risc de propagare la întreaga construcție, estimată la circa 1.000 mp, precum și la chiliile învecinate.
„Echipajele operative sosite la locul intervenţiei au constatat că arde generalizat acoperişul unei construcţii P+1, suprafaţa afectată fiind de 800 mp. Se acţionează pentru localizarea incendiului şi pentru protecţia unei butelii GPL, concomitent cu constituirea a două echipe de căutare-salvare a eventualelor persoane surprinse de incendiu”, a anunțat ISU Vâlcea.
Până în acest moment, nu au fost înregistrate victime.
La fața locului au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere de la ISU Vâlcea, 3 de la ISU Gorj și 1 de la ISU Argeș, o autospecială pentru intervenții la înălțime, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SAJ.
Echipajele operative acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, depunând eforturi pentru limitarea propagării flăcărilor la restul construcțiilor.
Update: În urma verificărilor efectuate în zonele afectate de incendiu, o măicuță a fost găsită decedată.
Video 1:
Video 2:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
12.3° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)
