INDIVIDUL prins cu COCAINĂ pe A2 este o `VEDETĂ` din CERNAVODĂ
Urmăriri cu pistoale, scandaluri şi chiar moarte de om! Este vorba despre un bărbat din Cernavodă, cu un trecut teribil, care acum a fost prins în timp ce transporta cocaină cu maşina, pe A2! Este vorba despre Marius Marian Piron, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Persoanele agresate de Piron, în 2019
Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, la data de 11 septembrie a.c., au prins în flagrant delict trei persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. În urma activităților desfășurate, polițiștii au prins în flagrant delict trei persoane, în timp ce ar fi transportat, în plafonul vehiculului, 47 de grame de cocaină, pe autostrada A2. Totodată, la controlul vehiculului în cauză, polițiștii au găsit o cantitate foarte mică de marijuana. Din cercetări a reieșit că drogurile ar fi provenit din Germania în vederea vânzării către consumatori. În urma audierilor, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani, din Cernavodă, fiind vorba despre Marius Marian Piron. Ulterior, în data de 13 septembrie, a fost arestat preventiv.
Droguri în plafonul maşinii
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii Operațiuni Speciale Constanța, Brigăzii de Poliție Autostrăzi, Gărzii de Coastă (un echipaj canin) și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanța.
Piron, ”vedetă” de Cernavodă
Marius Marian Piron este cunoscut în Cernavodă, mai ales pentru trecutul său infracțional. În 2003, spre exemplu, ar fi omorât un om cu o sabie.
A fost condamnat, a stat 13 ani în închisoare. După ce a fost eliberat, a fost implicat într-un nou scandal. Astfel, în 2017 a fost cercetat pentru infracţiunea de tulburare a ordinii şi distrugere, asupra a două societăţi comerciale. La începutul anului 2019 se afla sub control judiciar într-un alt dosar, fiind implicat într-un nou scandal.
DETALII AICI: SCANDAL în județul Constanța: 'Au intrat peste noi, cu PISTOALE!'
Liliana IONIŢĂ

Moldoveanu pistrui a facut sifoneala, sper sa fie luat si el la puscarie ptr ca este un gay pasiv
Pistrui si cu bufnita au turnat boule. Ca pe ei nu e.a luat la praduiala sa imparta banii a ales sai imparta cu pruia si damian. Baftalea urma sa primeasca si el ceva din marfa
Alooo dicot sau cum pula mea va spune mai bine spuneti direct cine a dat sifoneala si lasati abureala asta prindeti voi pa dracu daca nu ati avea atatia sifoni
Urmeaza aidemir si catelu lui mihaita
Il are nas pe plesea scapa cu 2ani lejer
RADUCANU RAZVAN din MANGALIA fiu de fost politist este un criminal nenorocit a omorat lumea cu drogurile lui!!! Si o sa mai omoare si pe altii cu drogurile ALO DIICOTU! Raducanu Razvan si Cristi Dafina vand droguri atat in Mangalia cat si prin Mamaia si la Bucuresti! DIRECT LA PUSCARIE CU Ei !!!
Raducanu razvan fiu de fost politist este un criminal nenorocit a omorat lumea cu drogurile lui!!! Si o sa mai omoare si pe altii cu drogurile ALO DIICOTU! Raducanu Razvan si Cristi Dafina vand droguri atat in Mangalia cat si prin Mamaia si la Bucuresti! DIRECT LA PUSCARIE CU Ei !!!
afara de centralist, functionar public,gunoier si utilitar ce poti face in orasul de la Dunare? Prostitutie, droguri,golanie ,meserii usoare calificare rapida si banoasa!Munca e grea ,si platita prost,locurile bune si banoase se dau politic pe cumetrii si spaga in euroi multi!Nimic nu sa facut pentu tineret in orasul interlopilor de rahat!
Il are nas pe viorel plesea sigur scapa in arest la domiciliu
Si daca pozele sunt din 2017 are vreo relevanta, a facut intermitent fasting si a ajuns 6 pack in 2020, te-n pana mea cu umflatu asta cu fata de dovlecel copt.
POZELE NU AU NICI O LEGATURA SUNT POZE DIN 2017
De ce vb urat de frati piron sa le sugestii pula
DUCETIVA 150000 DE ANI LA PUSCARI LA MUNCA GREA SA VA PUNA CA NU AVETI O ZI IN CANPU MUNCI SI VA LAFAITI PE BANI FACUTI DE NEVESTELE VOASTRE PORCILOR NU SUNT SINGURI NU LE MAI AJUNGI CU PRAJINA LA NAS LA NISTE JEGURI CA DACA NU AVEAU FEMEI LA PRODUS ERAU MURITORI DE FOAME LAS COMFISCA TOT SA DOVEDEASCA DE UNDE AU BANI FISCU DOARME CA IN GERMANIA DACA APARI CU O MASINA TREBUIE SA DOVEDESTI DE UNDE AI BANI ASTIA CARE SFIDEAZA OAMENI LEGI 155677800000 DE ANI SA II IA PE TOTI JEGOSI
Acest criminal, nu este la prima abatere de acest gen... ar trebui luati la puricat si fratii lui!
Si popa prostu Ciulei zis Pizdel nu iese prin Cernavoda sa nu i se intample ceva la fetita. Te pupa Mire si baietii din Mamaia
Nici nu poti sa iesi prin oras, plin de borfasi la fiecare colt de strada
Cernavoda trebuie sa fie declarat oras capitala europeana. Nicaieri pe acel continent nu vei gasi un oras mai infloritor si mai emancipat. Fara cernavoda veata e pustiu. In 2000 am stat 6 luni in cernavoda, si de atunci am realizat ultra potentialul zonei, cand in afara de nevasta primarului, am initiat ritualuri cu aproape toata flora locala, incepand de la 13 ani pana la milf uri. Inca de atunci aceaata capitala europeana isi arata potentialul. Vrem cernavoda sa fie capitala romaniei!! O Cernavoda, O Tempora.
nicu cea mai mare zdreanta si a trimis femeia la treaba cu copil mic ca nu mai avea bani sa dea cu camata
astia sunt vedete de carton, daca nu ar avea femeile la produs ar fi cersetori ca nu i duce capul la alte combinatii.... la puscarieeee sa va traga la cur lesinatilor! poate expodeaza centrala sa scapam de cernavoda
Daca ar fi deranjat sistemul mafiot politico-economic si era si de la PSD,sigur era incarcerat pe multi ani si probabil nici nu scapa viu de acolo. Daca este un om cu adevarat periculos pentru societate nu conteaza asa de mult. Tratat cu blandete,ca un animal agresiv dar totusi protejat de lege mai mult decat oamenii . Suntem terorizati de sute de mii de indivizi periculosi liberi si fericiti,ocrotiti de legile blande.
Pentru ca putem.Da,putem.
am o mare nedumerire- cine si in ce conditii poate accede in tagma vedetelor?
PIRON MADALIN schimba zugravelile si acoperisul vilei anual pentru ca nu mai stie ce sa faca cu banii.Zilnic schimba masinile din parcul auto.Si toate acestea fara o ora de munca.Cele doua piscine interior exterior li s-au schimbat marmura acum cateva saptamani.Zilnic sagetile lui primesc bani prin western union.Ce mai asteapta diicot,diias,transporturi,speciale si alte structuri ale m.a.i ???
Dar Cernavoda este plina de astfel de idioti !
J egosu in cauza a stat doar 6 ani la puscarie ptr omor, e normal!? Da ca omorai in usa primeai pe viata
Decizie interesantă luată la nivelul Administrației Canalelor Navigabile SA, care ar urma să verse la bugetul stat...272
Ioan Tapangea, cunoscutul om de afaceri de la malul mării, se ține de treabă când vine vorba despre investițiile...221
Un polițist de la Serviciul de Investigații Criminale Constanța diagnosticat, în urmă cu 3 ani, cu o tumoră...1291
Urmează un weekend de poveste, presărat cu numeroase activități culturale, dar și muzică de excepție. Sâmbătă,...150


ConstanțaUmiditate: 91%
Vânt: 3.81 m/s
Presiune: 1010 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...82
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...85
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...97
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....95


Militarii din cadrul ISU Dobrgoea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 17 mai a.c., în...390
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...268
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marti, 17 mai, în localitatea Cernavodă, pe...265
Serviciul Autorizare Activități Economice aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, în perioada...334
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...90
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...86
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2006
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...302
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3448
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2301
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11379
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5036
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...102
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...81
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...87
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...87
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...74
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...79
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...83
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...72
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...80
Cuantumul alocației de hrană pentru bolnavii din spitale se dublează de la 1 iunie. În prezent, valoarea totală a...80
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...72
Un număr de 5.643 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 9 - 15...78
Fratii lui aduc masini de la cluj ... va scapa il are pe plesea cu ei ...