Înghețată cu un pesticid cancerigen, interzisă în magazinele din Europa!
Autorităţile din Belgia au retras de la vânzare 10 sortimente de îngheţată cu vanilie Haagen-Dazs după ce au descoperit prezenţa unui compus cancerigen în unul dintre loturile testate cu ocazia unui control, a anunţat joi Agenţia federală pentru siguranţă alimentară (AFSCA), relatează AFP, potrivit Agerpres.
Producătorul acestui brand celebru de îngheţată, grupul american General Mills, a constatat în timpul unui control de rutină prezenţa unor urme de 2-cloretanol (2CE), care este un indicator al prezenţei oxidului de etilenă într-un lot de produse Haagen-Dazs, a precizat AFSCA într-un comunicat.
Oxidul de etilenă (ETO) este un pesticid cancerigen interzis în Europa.
Furnizorul de vanilie a fost identificat drept cauză a acestei probleme, iar grupul General Mills a decis să retragă de la vânzare toate produsele preparate cu vanilia furnizată de acel producător, a explicat AFSCA, citează stiripesurse.ro.
Agenţia belgiană a publicat lista celor 10 produse vizate de măsura de retragere din toate magazinele din ţară, precum şi datele lor de expirare.
"Cerem consumatorilor care au cumpărat aceste produse să nu le consume şi să contacteze General Mills pentru a obţine rambursarea lor", a precizat AFSCA.
Cele 10 sortimente de îngheţată retrase de la vânzare au fost distribuite în Belgia şi Luxemburg prin magazinele Carrefour, Resuma, Colruyt, Delfood, Delhaize, Makro, Match, Cora, Bidfood, Ceges, Romeck, Mekabe şi AET, a precizat aceeaşi agenţie belgiană.
Grupul american General Mills a efectuat la începutul lunii iulie o retragere voluntară de la vânzare a patru loturi de îngheţată comercializate în Franţa sub brandul Haagen-Dazs după detectarea unor urme de ETO atribuite unui ingredient specific, extrasul de vanilie, furnizat de unul dintre furnizorii săi.

Exact dupa ce stirea a fost difuzata la TV pe un post,pe alt post se facea reclama fix penrtru aceasta inghetata.
racorit multi oameni ,s a descoperit ca e ...naspa ! dai un ban si te... servesti!
Inghetata americana...au gasit unde sa isi vanda otravurile!
Doamne, fereste! Si cand te gandesti ca sunt cele mai scumpe inghetate de pe raft! Un rahat de cutie de 500 de grame ajunge la 40 de lei. O mica avere pe otrava!
Litiaza renali (calculi renali), una dintre cele mai frecvente boli, este o afecțiune caracterizată prin prezența și...36
A fi diabetic poate fi o experiență chinuitoare, deoarece boala vine cu o mulțime de boli și afecțiuni care se...39
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că discuţia despre iodura de potasiu a fost politizată în mod...35
Tumorile care se dezvoltă la nivelul unuia dintre rinichi pot fi de natură benignă sau malignă. De multe ori,...37


ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 9.57 m/s
Presiune: 1014 milibari

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că...38
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto,...95
Antrenorul Adrian Mutu, instalat la conducerea tehnică a echipei FC Rapid în luna martie a acestui an, şi-a prelungit...164
Turneul final al Cupei Mondiale din Qatar va începe cu o zi mai devreme decât era programat, dacă biroul de...202


La data de 9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...361
Căutările celor 2 persoane dispărute în mare, la Costinești, au fost reluate în cursul dimineții de miercuri, 10...629
Zona strict protejată Sărături-Murighiol şi caii sălbăticiţi din pădurea Letea au fost afectaţi din cauza...300
Fostul premier Victor Ponta consideră că se discută prea mult despre pastilele de iod și prea puțin despre criza...167
Numărul cetăţenilor ucraineni cu contracte de muncă în România a ajuns, miercuri, la 6.431, a declarat ministrul...128
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că în continuare se desfăşoară analize la nivelul fiecărui minister...173
ANAF încearcă să-l execute silit pe George Simion, după ce mai multe amenzi primite de acesta în timpul pandemiei...496
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3485
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2716
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5259
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4111
Originar din Ucraina şi unul dintre cei mai buni balerini din lume, Sergei Polunin a fost adesea numit rebel. Acum a...42
Johnny Depp, vedeta seriei de filme ''Pirates of the Caribbean'', în vârstă de 59 de ani, pare să fie într-o...37
Actriţa de la Hollywood Anne Heche era luni în continuare spitalizată în stare critică, comatoasă şi conectată...38
Lamont Dozier, unul dintre cei mai importanţi cantautori şi producători de muzică soul, care a colaborat cu The...32
Numărul noilor permise de şedere emise în Uniunea Europeană a urcat anul trecut la nivelurile de dinaintea pandemiei...40
Peste 3.000 de civili au fost evacuaţi din regiunea Doneţk, aflată în estul Ucrainei, după ce autorităţile au...34
Trei martori oculari au declarat marţi agenţiei Reuters că au auzit explozii puternice şi au observat o coloană de...314
Negocierile de la Viena pentru reluarea acordului nuclear dintre puterile internaţionale şi Iran au luat sfârşit...219
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că discuţia despre iodura de potasiu a fost politizată în mod...35
O cercetare recentă realizată pe șoareci a scos la iveală faptul că expunerea timpurie la antibiotice poate avea...40
Tumorile care se dezvoltă la nivelul unuia dintre rinichi pot fi de natură benignă sau malignă. De multe ori,...37
Comisia Europeană (CE) a rezervat, la compania americană în domeniul biotehnologiei Moderna, 15 milioane de doze...34
pt 10:20 normal poate se dadea si la oferta, ar f***a fi chiar acelasi lot trimis la noi de belgieni ca doar se stie ca suntem lada de gunoi a europei si autoritatile noastre dorm platite din banul public adica al nostru!!!