REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 23 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7621
12.4° Constanța Vineri, 23 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7621
 

Temutul interlop și cămătar Vali Americanul apare în dosarul de contrabandă a lui Stelian Tocia!

Temutul interlop și cămătar Vali Americanul apare în dosarul de contrabandă a lui Stelian Tocia!

Mirela PASCAL 31 decembrie 2023 | 15:30 13758

Referatul DNA prin care s-a solicitat arestarea contrabandistului constănțean Stelian Tocia, alături de alți trei complici, arată și cum a fost organizat transportul de țigări de contrabandă. După ce au primit, infractorii urmau să o ducă în Marea Britanie, „unde prețul țigărilor este cel mai ridicat”.  În ancheta procurorilor DNA apare și Vasile Boșnigeanu, cunoscut ca Vali Americanul, un cămătar din Călărași, o mai veche cunoștință a oamenilor legii, ”vizitând” închisoarea de mai multe ori.

Temutul interlop si camatar Vali Americanul apare in dosarul de contrabanda a lui Stelian Tocia!Vasile Boșnigeanu, foto: marinbadea.ro

Drumul către Marea Britanie al mărfii trece prin Grecia, infractorii dezvăluind în conversațiile interceptate și cât iau șpagă funcționarii greci. „Astfel, Tocia a afirmat că practică la funcționarii greci este că mită să fie între 80.000 euro și 200.000 euro, în funcție de situație iar în România ar trebui să le ofere 50.000-100.000 euro”, se arată în referat.

 

Temutul interlop si camatar Vali Americanul apare in dosarul de contrabanda a lui Stelian Tocia!Stelian Tocia

„În privința numitului Tocia Stelian, martorul a precizat că acesta este o persoană cunoscută în mediul portuar că evazionist și contrabandist și că în ultima perioada este foarte preocupat să stabilească anumite legături cu persoane din cadrul instituțiilor cu atribuții de control în Portul Constanța, respectiv vameși și polițiști de frontieră. Miza ar fi introducerea frauduloasă în țară a unui container de țigări, fapt care presupune în mod necesar sprijinul unor funcționari cu atribuțîii de control. Martorul a precizat că sumele pe care Tocia Stelian ar fi dispus să le remită cu titlul de mită pentru obținerea sprijinului vameșilor și polițiștilor de frontieră este de ordinul zecilor de mii de euro sau chiar mai mari. Chiar dacă valoarea unui container cu țigarete nefiscalizate este de aproximativ 100.000 euro, taxele și accizele aferente unei asemenea cantități se ridică la cca 2 milioane de euro. Astfel, inițial, la dată de 29 aprilie 2023 Tocia Stelian s-a deplasat în Stațiunea Mamaia, la un club unde colaboratorul Matei Claudiu participa la o nuntă. Cei doi au discutat în afară localului public, conversația fiind înregistrată audio-video.

 

Temutul interlop si camatar Vali Americanul apare in dosarul de contrabanda a lui Stelian Tocia!contrabandă cu țigări

Din procesul verbal de redare a înregistrării rezultă că Matei Claudiu i-a spus lui Tocia Stelian că a dat curs solicitării sale (găsirea unor funcționari publici coruptibili), a găsit un vameș și că este necesar să facă o oferta, respectiv ce suma este dispus să ofere cu titlul de mită. Tocia Stelian a confirmat interesul apoi a afirmat că marfă ar ajunge în Portul Constanța în cca două săptămâni. Apoi i-a spus colaboratorului că trebuie să facă o deplasare la București după care îi va spune concret ce oferă pentru sprijinul funcționarului. Pe parcursul conversației colaboratorul i-a precizat lui Tocia Stelian că intermedierea pe care o asigura nu este gratuită iar acesta din urmă a fost de acord. Totodată, Tocia Stelian i-a spus colaboratorului că va plăti atât cât i se spune și că este dispus să plătească jumătate din suma în avans astfel încât colaboratorul (intermediarul) să remită la rândul lui, în avans, o parte din mită. Cei doi interlocutori au discutat cu același prilej și despre restituirea unei datorii, Tocia Stelian oferindu-se să o achite în numerar sau în tigarete de contrabandă, făcând referire printre altele la marca Ashima. Această din urmă marca nu este comercializată legal pe teritoriul României. Deși cei doi au mai discutat în zilele următoare, Tocia Stelian spunându-i colaboratorului că îl va caută pentru a se întâlni, o nouă întâlnire nu a avut loc până în ziua de 12 iunie 2023. Urmărirea prin mijloace tehnice a numitului Tocia Stelian a relevat faptul că acesta a făcut multiple deplasări în județul Călărași și în Municipiul București unde s-a întâlnit cu două persoane cu preocupări infracționale semnificative.

Tocia s-a întâlnit cu Bosnigeanu

Astfel, Tocia Stelian s-a întâlnit în repetate rânduri cu Bosnigeanu Vasile (n.red. cunoscut ca și Vasile Americanu)– persoană cunoscută că fiind implicată în activități de cămătărie – și Apostol Cristian Ionuț, implicat de mulți ani în activități de contrabandă.

La dată de 12 iunie 2023 Tocia Stelian s-a întâlnit din nou cu colaboratorul, din conversația purtată de cei doi rezultând că în ultimele luni Tocia Stelian a fost implicat în activități de contrabandă nereușite în sensul că au fost confiscate 11 camioane cu țigarete/tutun. Din afirmațiile lui Tocia marfă aparținea unor alte persoane dar ar fi obținut și el o parte din beneficii.

Astfel cum vom expune ulterior, în realitate aceste mărfuri de contrabandă aparțineau numitului Apostol Cristian (fost inspector vamal condamnat nedefinitiv pentru contrabandă) și partenerilor acestuia din urmă. Fără a-i divulgă la acel moment identitatea, Tocia Stelian s-a referit în discuții la un finanțator și decident al operațiunilor de contrabandă preconizate.

Temutul interlop si camatar Vali Americanul apare in dosarul de contrabanda a lui Stelian Tocia!Stelian Tocia

Din conversația purtată în 13 iunie 2023 rezultă că Tocia Stelian era foarte preocupat de atragerea colaboratorului într-o schemă care să le garanteze lui și partenerilor săi introducerea în țară, sub formă de import disimulat sau tranzit, a unui container de țigări. Valoarea de achiziție a acestuia ar fi, în funcție de condițiile pieței, de cca. 100.000 euro, ulterior marfă de contrabandă fiind comercializată cu minim 600.000 euro.

Potrivit afirmațiilor lui Tocia Stelian, marfă ar urmă ulterior să fie transportată în loturi mult mai mici în Anglia unde prețul țigărilor este cel mai ridicat. (”Pot s-o duc afară! Că se duce marfă, da? Am copiii mei care cară permanent, înțelegi? Și aia plătesc 750 că s-o ducă ei! Acolo e! Acolo o duce la aia! Are combinație 40 de cutii, 3 camionete pe zi! Pe săptămâna…are el bussines-ul lui, nu vrea să știe nimeni..)”. Cei doi au discutat și cu privire la sumele de bani pe care persoanele implicate în activitatea investigată, inclusiv Tocia Stelian, sunt dispuse să le plătească pentru obținerea sprijinului funcționarilor. Astfel, Tocia a afirmat că practică la funcționarii greci este că mită să fie între 80.000 euro și 200.00 euro, în funcție de situație iar în România ar trebui să le ofere 50.000-100.000 euro. După deducerea prețului de achiziție și a mitei, profitul de minim 400.000 euro urmează să fie împărțit în trei.

Aceste afirmații reprezintă în realitate o oferta din care rezultă că martorului colaborator i se oferă o treime din profit (cca 133.000 euro) atât pentru sprijinul sau concret de întocmire a documentației de import/tranzit cât și că preț al influenței pe care o are asupra funcționarilor vamali, astfel încât introducerea în țară a țigaretelor de contrabandă să nu fie depistată.

În momentul în care colaboratorul i-a spus lui Tocia Stelian că e interesat mai mult de primire unei sume fixe decât a unui procent din câștig, acesta din urmă i-a răspuns că nu se poate așa și că preferă să-i acorde o suma mai mare dar să garanteze și o parte procentuală din investiție, dacă operațiunea plănuită nu are succes. Imediat după discuție Tocia Stelian a plecat din nou la București pentru a se consulta cu persoană care finanțează și conduce operațiunea.

La dată de 14 iunie 2023 Tocia Stelian i-a remis colaboratorului, în contul unei datorii bănești, cantitatea de 496 pachete de țigarete fără timbru, marca Marlboro, acestea fiind ulterior preluate de organele de urmărire penală. Cu acest prilej Tocia Stelian i-a spus colaboratorului că în zilele următoare îi va mai aduce o cantitate de țigări. Avem convingerea că alegerea acestei cantități nu este întâmplătoare întrucât, urmare redefinirii infracțiunilor de contrabandă, este fapta penală doar când cantitatea depistată depășește 10.000 țigarete, adică 500 de pachete.

Cu prilejul întâlnirii colaboratorul l-a întrebat pe Tocia Stelian dacă deține și țigarete slim, pentru femei iar acesta s-a angajat să-i aducă astfel de bunuri.

Astfel, în ziua de 27 iunie 2023 Tocia Stelian i-a remis colaboratorului protejat cantitatea de 100 pachete țigarete.

Potrivit dispozițiilor art. 270 alin.3 din Codul vamal, ”sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin.1 colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depășite limitele cantitative sau valorice prevăzute la alin.2 litera a)”, respectiv cele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (10.000 tigarete – 500 pachete).

Consider că în cazul numitului Tocia Stelian infracțiunea de contrabandă asimilată a fost săvârșită prin cele două acte de remitere din datele de 14 iunie și 27 iunie 2023.

Totodată, apreciez că înregistrările realizate de colaborator probează promiterea unei sume de bani (o treime din profitul în cuantum de cca 400.000 euro) că preț al influenței pe care acesta o are asupra funcționarilor vamali, pentru a facilita introducerea în țară, în mod ilegal, a unor cantități de țigarete.

Din conversațiile purtate de Tocia Stelian cu colaboratorul Matei Claudiu în ziua de 17 iunie 2023 rezultă că persoană cercetată a afirmat că, în realitate, el reprezintă doar un intermediar, interfață celui care organizează activitatea de contrabandă (”el e tovarășul meu de bagă …el e cu marfă…..el trimite marfă”)”, se arată în referat.

Tocia, arestat

Precizăm că Tocia a fost arestat reventiv pentru 30 de zile! Alături de el își vor petrece Nul An n arest preventiv și Apostol Cristian Ionut, Pomjan Rolland, si Yovdiy Yuriy

Stelian Tocia a mai fost implicat în contrabandă cu țigări, fiind deschis un dosar în 2021.

Tocia s-a filmat în decembrie 2021 cu un teanc de bancnote de 500 de euro: ”Ce să fac, mai băieți, cu banii ăștia? Vine Moș Crăciun, am luat și porci, am luat și de-alea! Nu știu, să mai iau un porc, să mai iau o lada de porci, facem și petrecere, să fie bine. Hai, va pup!”.

La începutul anului 2023, Tocia a fost condamnat la opt ani de închisoare și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de contrabandă în recidivă postexecutorie (fapta din 28.01.2021).

Sentința a fost dată de Judecătoria Sector 5 București, pe 25 ianuarie 2023, dar nu e definitivă. De asemenea, în 2014, polițiștii au destructurat o nouă grupare specializată în contrabandă cu produse accizabile, alcool și tutun. Stelian Tocia a fost considerat capul rețelei. În 2016, a fost trimis în judecată într-un alt dosar, tot pentru evaziune fiscală. Tocia a fost patron al cluburilor Morgana din București și Constanța, alături de Joshua Castellano, patronul de la Bamboo.

Cămătarul Vali Americanul, de la asasinate comandate, la șantaj!

Revenind la Vasile Boșnigeanu, sau Vasile Americanul – cum îi spun apropiații, acesta a ajuns de mai multe ori în atenția opiniei publice. Numele lui este asociat cu ”interlop” și ”cămătar”. Acesta este cunoscut pentru petrecerile cu manele pe care le dă, aruncând cu bani peste bani, însă este doar ”un mizilic” pe lângă ce urmează. Boșnigeanu a fost anchetat și condamnat pentru mai multe fapte penale, el fiind cercetat chiar și pentru comandarea și finanțarea unui asasinat, fiind vorba de rivalul său, Cristinel Ghencea. Nu i-a reușit însă.

”Vasile Boșnigeanu a fost condamnat și și-a executat pedeapsa de 6 ani de închisoare, fiind acuzat de comandarea şi finanţarea, în 2008, a unui asasinat care-l avea ca ţintă pe rivalul său, Cristinel Ghencea, zis Chirmuş. Scandalul dintre cei doi ar fi plecat de la o neînțelegere, la o petrecere, Vasile Bosnigeanu împingându-i nevasta într-o piscină, la locația cunoscută drept Ferma lui Pele, de pe șoseaua Chiciului. În urma acestui scandal, Ghencea Cristinel Ionel l-a împușcat, în picior, pe Vasile Boșnigeanu. Ulterior, Vasile Bosnigeanu l-a alergat, în trafic, pe Ghencea Cristinel Ionel, zis Chirmuș, ciuruindu-i mașina. Scandalurile dintre aceștia s-au derulat inclusiv în fața sediului IPJ Călărași. La data de 30 iunie 2008, Vasile Bosnigeanu a tras 5 focuri de armă spre autoturismul condus de Ghencea Cristinel Ionel, rănindu-l. Focurile de armă i-au spart parbrizul, luneta, iar portierele din stânga autoturismului au fost ciuruite. Atacatorul avea fața acoperită. Ulterior, Ghencea Cristinel Ionel, zis Chirmuș, a încercat să se răzbune. Ghencea Cristinel Ionel este născut la data de 22.12.1975, în Călărași. La data de 24.05.2013, Înalta Curte de Casație și justiție l-a condamnat pe Ghencea Cristinel Ionel, zis Chirmuș, la 6 ani de închisoare, pentru tentativă de omor. După aflarea sentinței, cu complicitatea organelor de aplicare a legii, conform unor surse, acesta a reușit să fugă din țară, ascunzându-se în Spania.”, potrivit marinbadea.ro.

Temutul interlop si camatar Vali Americanul apare in dosarul de contrabanda a lui Stelian Tocia!

A fost arestat,  la propunerea procurorilor DNA Constanța, pentru șantaj. Se pare că l-ar fi sunat, din pușcărie, pe Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, pe care l-ar fi șantajat.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?