INTERZIS SKIJET-urilor printre turiştii care înoată în Marea Neagră!
INTERZIS SKIJET-urilor printre turiştii care înoată în Marea Neagră!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Turismului, Bogdan Trif, a aprobat, prin ordin de ministru, noi reglementări privind agrementul nautic. Schimbările sunt legate de zonele în care pot avea loc sporturile nautice. Concret, cei care vor să desfășoare activități de agrement nautic cu ambarcațiuni cu motor trebuie, de acum, să aibă delimitat perimetrul în care pot lansa ambarcațiunile la apă.
De asemenea, pe o distanță de 300 de metri de la zona în care turiștii pot înota vor avea acces doar ambarcațiunile fără motor. După acest perimetru balizat corespunzător vor putea fi folosite și mijloacele de agrement nautic cu motor.
Astfel, incidentele precum cele care s-au înregistrat la malul mării, în urma cărora mai mulți turiști au fost răniți de ambarcațiuni care circulau cu o viteză prea mare, vor putea fi evitate.
,,O astfel de reglementare era absolut necesară, având în vedere că agrementul nautic este un fenomen care a luat amploare, mai ales pe litoral. De aceea, am considerat că acest ordin trebuie dat cât mai repede. Nu mai putem permite ca, pe litoralul Mării Negre sau în oricare alt loc în care oamenii vin să se relaxeze sau să practice sporturi acvatice, să mai fie incidente nefericite. Totodată, îndemn turiștii care își petrec deja vacanța pe litoral să respecte recomandările salvamarilor”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Imediat după publicarea acestui ordin în Monitorul Oficial, Direcția de Control a Ministerului Turismului va desfășura acțiuni de îndrumare pe litoral pentru respectarea noilor prevederi. După această perioadă, societățile comerciale care desfășoară activități de agrement nautic care nu vor respecta aceste prevederi riscă amenzi dar și retragerea autorizațiilor de funcționare.
Ministerul susține desfășurarea activităților de agrement nautic, însă subliniază faptul că operatorii economici au obligația de a nu crea niciun fel de disconfort turiștilor aflați pe plajă, în apă sau în hotelurile și pensiunile din apropiere.
P.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
21° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)












