Într-o atmosferă tovărășească și de aleasă prețuire... Edi Martin a fost ales... la al n-șpelea congres... președinte la PSD Constanța!
Într-o atmosferă tovărășească și de aleasă prețuire... Edi Martin a fost ales... la al n-șpelea congres... președinte la PSD Constanța!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎntr-o atmosferă tovărășească, social democrații constănțeni au participat sâmbătă la Conferința de Alegeri a Organizației Municipale a PSD Constanța. Un arc peste timp, o aducere aminte a vremurilor de dinainte de 1989, în care toată lumea era prezentă la darea de seamă cu realizările partidului. Nu s-a vorbit despre producții agricole la hectar sau despre reușitele clasei muncitoare, dar s-a vorbit despre realizările mărețe ale PSD Constanța în perioada 2024-2026: împărțitul florilor de 1 și 8 Martie, sau împărțitul flyerelor cu realizările pentru pensionari. Cu totul alte vremuri dar aceleași abordări tovărășești însoțite de aplauze.
Bine ați venit la versiunea Dobrogeană a Partidului Comunist în anul 2026. Este banner-ul care lipsea de la intrarea în locația unde s-a desfășurat Conferința de Alegeri a Organizației Municipale a PSD Constanța. Poate că prezența acelui banner la intrare ne-ar fi anunțat că urmează câteva ore de salt în timp la Plenarele Partidului Comunist Român.
O organizare impecabilă a Conferinței de Alegeri, în care fiecare membru își știa foarte bine locul în sală, o Conferință de Alegeri în care până și aplauzele au fost foarte atent programate. Și pentru ca atmosfera să nu fie cumva stricată de eventualii rebeli din din Organizație, acestora li s-a refuzat înscrierea pe listele de candidați pentru anumite funcții. La funcția de președinte nu s-a încumetat nimeni să se contreze cu Eduard Martin, din dorința de a nu scinda partidul, așa cum spunea viceprimarul Costin Răsăuțeanu.
Eduard Martin și Daniel Georgescu
Numai că pe modelul omul și funcția s-a mers până la final, tocmai pentru a nu exista discuții și a arăta lumii că PSD este puternic și unit. Ceea ce au uitat și cei care au candidat, și au câștigat evident, dar și cei care nu au candidat, este faptul că o competiție reală, nu de fațadă, creează adevărații lideri politici după care acum PSD plânge în hohote.
Dar să revenim la Conferința de Alegeri a Organizației Municipale PSD Constanța. Lucrările au fost deschise de secretarul organizației, Dede Perodin, care avenit cu un raport al activităților care a arăta exact ca o darea de seamă din Plenarele Congreselor Partidului Comunist. Așa am aflat că activitățile PSD în perioada 2024 – 2026 s-au rezumat, pe lângă campaniile electorale, la împărțit flori de 1 și 8 Martie doamnelor și domnișoarelor, la împărțit flyere despre lucrurile făcute de PSD pentru pensionari, întâlniri cu membri și simpatizanții partidului. A lipsit producția de cereale la hectar și marile performanțe ale clasei muncitoare. Și probabil că le-am fi aflat de la secretarul organizației, dacă la un moment dat nu i s-ar fi arătat după margine semnul de time-out.
O atmosferă extraordinară de Plenară a anilor 80 adusă în anul 2026. Și pentru ca scenariul să fie complet și identic cu cel al perioadei comuniste, votul pentru funcțiile stabilite, și unde, mai spunem odată, au fost omul și funcția, s-a dat la fel de organizat. Adică, fiecare zonă din cele 4 avea cabina ei de vot și urna ei pentru buletine. Un lucru foarte bun din punct de vedere al organizării, dar foarte eficient în ceea ce înseamnă controlul votului.
Evident că surpriza nu s-a petrecut pentru niciunul dintre candidați, toți fiind aleși pe funcțiile dorite sau oferite. Astfel, la finalul numărării voturilor președintele Organizației Municipale a PSD Constanța, Eduard Martin a fost aplaudat și ovaționat la scenă deschisă, la fel ca toți ceilalți candidați câștigători. Dar pentru că au dorit ca blatul să nu fie chiar așa pe față, nu a existat niciun candidat cu unanimitate de voturi. Și dacă este să ne luăm după declarația președintelui interimar al PSD, Daniel Georgescu, ”să vedeți acum dictatură în PSD”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.9° Constanța 
.jpeg)
















