Intre doua stari

Ideea că se amână alegerile în PDL a adus linişte în organizaţia Constanţa. Nu mai există freamătul că, gata, vin alegerile şi trebuie să-şi dea unii în cap altora, nu mai este nici o grijă că nu-s făcute claculele pentru vot. Nu în momentul de faţă şi nu pe faţă. Calcule încă se fac, dar în şoaptă, că nu mai este nici o grabă să se dueleze cineva în public. Ce atâta agitaţie, când e posibil ca energia să se epuizeze până la iarnă? În dispreţ faţă de tabăra adversă şi în absenţa ministrului Udrea care i-ar fi adunat pe toţi în aceeaşi încăpere, pedeliştii anti-Banias şi-au văzut de ale lor. Nu avea nici un sens să se prezinte la o şedinţă unde n-ar mai avut cui să se plângă şi nici de ce să se privească ochi în ochi cu Banias. Ce rost ar fi avut acum, până când nu se decide data alegerilor? E însă liniştea dinaintea unei noi furtuni. E momentul în care se uită unii spre gardurile celorlalţi şi invers şi încearcă să inventeze tot felul de drăcii pe care să le folosească pe viitor în luptă, cu toate că, oficial, alegerile s-ar amâna din cauza problemelor din ţară, pentru că este nevoie ca pedeliştii să se concentreze pe guvernare. E drept că e nevoie de concentrare, numai că, local, orgoliile sunt mari; la fel de importante pentru cei care ar trebui să se uite cu îngrijorare către semeni sunt problemele lor personale, ca de exemplu funcţiile pe care tocmai le-au pierdut şi de care ţin cu dinţii pentru a le redobândi. E aşa o stare de n-ar mai fi în rândul pedeliştilor, de îţi vine să-i trimiţi acasă să se culce, că poate după ce se trezesc devin şi ei oameni mai apţi şi responsabili, fără preocupări mărunte dar care le consideră buricul universului lor. Un "buric" al universului lor au devenit posturile pentru care tremură acum, după cum s-au confesat pe la colţuri. Se tem unii că le "suflă" independenţii funcţiile ori comunitatea turco-tătară. Ei, şi dacă se întâmplă aşa ce? Ar trebui să se mai şi dezveţe unii de "mania" fotoliilor din instituţii, că nu acolo e capătul vieţii şi nici începutul bunăstării noastre. Şi nici măcar începutul bunăstării lor.