REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Întrevedere Anca Dragu - David Sassoli, la Bruxelles. discuţii despre Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă

Întrevedere Anca Dragu - David Sassoli, la Bruxelles. discuţii despre Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă

Replica API 17 iunie 2021 | 00:00 663

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, s-a întâlnit, miercuri, la Bruxelles, cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, discuţiile axându-se pe Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, pe problematica statului de drept în UE, precum şi pe mecanismul Uniunii Europene de reciprocitate în materie de vize.

Anca Dragu

În cadrul întrevederii, Dragu a susţinut faptul că unul dintre principalele obiective ale României rămâne ridicarea MCV şi a apreciat că trebuie luată în considerare înlocuirea acestuia cu mecanismul generalizat privind statul de drept, care ar pune toate statele membre pe picior de egalitate, potrivit unui comunicat de presă al Senatului, scrie Agerpres.

Demnitarul român a subliniat că România îşi concentrează măsurile preventive din zona statului de drept, bazate pe cooperare şi dialog între statele membre şi instituţiile UE.

Referitor la mecanismul UE de reciprocitate în materie de vize, preşedintele Senatului a apreciat progresele înregistrate, în sensul asigurării unei reciprocităţi depline în materie de vize cu Statele Unite.

"Eforturile diplomatice şi dialogul continuu sunt importante. Este nevoie de o decizie politică la nivelul UE pentru ridicarea vizelor în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni", a precizat Dragu.

"Din delegaţia română au făcut parte vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Angel Tîlvăr, şi chestorul Senatului Laszlo Attila.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Miss Piggy... dar nu din Muppet Show, ci din Parlament...
3
0
Nu exista masuri preventive in zona statului de drept. A preveni inseamna sa faci in asa fel incat nu se intampla, la noi se mai face cate ceva ca reactie a celor publicate in presa, nu preventiv. Asta in situatia in care ei nu considera cumva masuri preventive acapararea fondurilor UE de catre clicile de la putere, ca sa nu faca altii ilegalitati. Iar statul de drept sau statul-palma-barba-cot, care ar trebui sa urmareasca respectarea legii si partea de prevenire, isi face si el parte din ce acapareaza clica din jurul politicienilor.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272