REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Investiție de peste 19 milioane de lei pentru viitorul parc din cartierul Compozitori

Investiție de peste 19 milioane de lei pentru viitorul parc din cartierul Compozitori

Lorena CRISTEA 6 mai 2026 | 15:53 707

Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea mediului urban în zona Compozitori”, ce vizează transformarea unui teren neutilizat într-un spațiu modern.

Investitie de peste 19 milioane de lei pentru viitorul parc din cartierul Compozitori

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027- Actiunea 2.4 Susținerea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii verzi în zonele urbane, inclusiv prin valorificarea terenurilor publice neutilizate.

Proiectul urmează să se realizeze pe un teren cu suprafața de 10.044 mp.

Lucrări prevăzute:

  • crearea unui sistem de alei care va asigura accesul la toate punctele de interes ale parcului și conectarea cu străzile vecine;
  • amenajarea și configurarea a două spații de joacă destinate copiilor de toate vârstele (inclusiv adolescenților);
  • amenajarea unei zone de relaxare pentru vârstnici;
  • plantarea de arbori, arbuști și plante perene;
  • dotarea parcului cu mobilier urban;
  • amenajarea unei fântâni arteziene în cadrul unei piațete centrale;
  • introducerea de elemente SMART (control al iluminatului, bănci inteligente, marcaje și indicatoare, inclusiv adaptate pentru persoanele cu dizabilități);
  • realizarea unui gard de împrejmuire nou către calea ferată, având funcție fonoabsorbantă, și plantarea unui gard viu pe toate laturile parcului;
  • montarea unui sistem automat de irigații;
  • realizarea un sistem de iluminat modern, cu eficiență luminoasă și energetică ridicată, cu o durată lungă de viață, cu cheltuieli de întreținere și exploatare reduse;
  • amplasarea a două cișmele cu apă;
  • realizarea branșamentelor la următoarele rețele: apă, canalizare, energie electrică și telecomunicații.

Prin această investiție se urmărește crearea unui spațiu modern, adaptat nevoilor comunității.

Valoarea totală a proiectului este de 19.719.089,67 lei cu TVA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
moare chitac de grija contantenilor....
0
0
Unde,când,cum, în ce an?
5
0